Antena 3 CNN Actualitate Social Capitala, sub ape după o ploaie torențială! Imagini incredibile surprinse în București. Pietonii, luați pe sus de ape - VIDEO

Capitala, sub ape după o ploaie torențială! Imagini incredibile surprinse în București. Pietonii, luați pe sus de ape - VIDEO

1 minut de citit Publicat la 11:04 21 Iun 2018 Modificat la 11:04 21 Iun 2018

Capitala e sub ape după o ploaie torenţială. Au fost zone unde apa a depăşit 35 de centimetri îngreunând traficul. Şi trotuarele au fost inundate, iar oamenii au fost nevoiți să treacă prin bălți.

O persoană a căzut în gura unui canal după ce capacul a fost dat la o parte de şuvoiul de apă.   

Astfel, în sectorul 3 sunt înregistrate probleme pe str. Răcari, bd. Camil Ressu (Piaţa Râmnicu Sărat), Calea Călăraşilor (zona Hala Traian), str. Constantin Ştefan nr. 28.

În sectorul 4, situaţia este următoarea: pe bd. Tineretului - acumulări de apă pe carosabil, pe şos. Olteniţei nr. 103 - subsol de bloc inundat, şos. Olteniţei/ str. Vultureni, şos. Mihai Bravu/ Calea Văcăreşti (Pod Abator), Calea Şerban Vodă/ bd. Gheorghe Şincai - acumulări de apă pe carosabil.

De asemenea, în sectorul 5 sunt afectate str. Pucheni (sensul dinspre Confort Urban către zona târgului), str. Teiuş (ambele sensuri de circulaţie), str. Bega, str. Sf. Ana şi str. Garoafei/ str. Iaşi - la fel, cu acumulări de apă pe carosabil.

În sectorul 6, au fost acumulări de apă pe carosabil pe Podul Grozăveşti, precum şi pe str. Intrarea Pătrarului/ str. Poiana Lacului, potrivit Agerpres. 

Căderi masive de apă au avut loc, joi dimineaţă, și în mai multe judeţe din ţară.

Meteorologii au emis mai multe avertizări de furtuni, grindină şi descărcări electrice.

Etichete: ploaie Capitală
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole