Antena 3 CNN Actualitate Capitala și 28 de județe, sub alertă Cod galben. Cod portocaliu de ploi puternice pe litoral

Capitala și 28 de județe, sub alertă Cod galben. Cod portocaliu de ploi puternice pe litoral

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 10:36 13 Iun 2021 Modificat la 10:36 13 Iun 2021

Alerta Cod galben este în vigoare duminică între orele 10.00 – 23.00.

În Muntenia, Oltenia, jumătatea de sud a Moldovei și local în Transilvania vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...30 l/mp și izolat 35...40 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 65...70 km/h în vestul și sudul Olteniei, iar în Carpații Meridionali, la peste 1800 m, rafalele vor depăși 90...100 km/h.

Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în celelalte zone, cu precădere în Transilvania.

Zonele vizate sunt Bucureștiul și județele Suceava, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Hunedoara, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Avertizarea Cod portocaliu intră în vigoare la ora 14.00 și expiră la ora 23.00.

În județele Tulcea și Constanța, cu precădere în zona litoralului, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

Va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50...60 l/mp.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole