Antena 3 CNN Actualitate Capcana rezultatelor pentru șoferii suspectați că au condus drogați. Cum sunt făcute, de fapt, analizele toxicologice

Capcana rezultatelor pentru șoferii suspectați că au condus drogați. Cum sunt făcute, de fapt, analizele toxicologice

Ioana Coman
2 minute de citit Publicat la 18:35 22 Iul 2024 Modificat la 18:35 22 Iul 2024

Jurnaliştii News Hour with CNN au intrat în posesia unor buletine toxicologice care demonstrează cum de a fost posibilă grăbirea rezultatelor medico-legale. Teste rapide imunologice, cele mai multe dintre ele, la urină. Cu alte cuvinte, de exemplu, un şofer care a fumat un joint şi a urcat la volan nu va fi ieşi pozitiv la medicină legală după efectuarea unui test imunologic la urină. Dar, un şofer care a consumat în urmă cu câteva săptămâni un drog, cu siguranţă va ieşi pozitiv la acelaşi test. Pentru corecta informare a publicului nostru, pentru a vedea dacă astfel de teste imunologice s-au efectuat în toate situaţiile, am adresat solicitări oficiale încă de săptămâna trecută către toate instituţiile implicate: INML, Ministerul Sănătăţii şi Poliţia Română. Până acum niciuna dintre aceste instituţii nu a răspuns. Urmăriţi un material realizat de jurnalista Antena 3 CNN, Carmina Pricopie.

„Instituţiile de medicină legală trebuie să elaboreze analizele toxicologice prin care trebuie să evidențieze sau nu prezența alcoolului sau a substanțelor psihoactive în sângele persoanelor care au fost testate pozitiv cu drugtest sau au refuzat testarea”, afirmat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, pe 11 iulie.

În sânge. Şi pe analiză cantitativă de laborator. Exact aşa au spus şi toţi medicii, de la instituţiile de medicină legală, care au lansat în spaţiul public o scrisoare la începutul lunii iulie, că ar trebui făcute testele biologice pentru şoferii suspectaţi că se aflau sub influenţa drogurilor când au fost depistaţi la volan. 

„La expirarea acestui termen obligatoriu pentru instituțiile de medicină legală, în 72 de ore persoanei respective i se restituie permisul”, mai anunța ministrul Predoiu.

Doar că, jurnaliştii News Hour with CNN a intrat în posesia unor astfel de buletine toxicologice, în baza cărora unii au rămas fără permis şi li s-a întocmit dosar penal, iar alţii au plecat cu permisul în buzunar şi fără dosar penal. 

Cristian Paparău, medic legist: Vorbim de teste imunologice. Se pot face inclusiv din sânge. Doar că sunt teste rapide şi sunt teste orientative. Orice test orientativ, pentru a merge mai departe, trebuie confirmat cu o metodă analitică.

Aici există o capcană. Este posibil ca poliţia în trafic să-l detecteze ca fiind sub influenţa substanţelor psihoactive, aşa cum este şi normal, iar în urma unui astfel de test imunologic, într-o instituţie de medicină legală, un test rapid, este posibil să iasă negativ.

Iar şoferul a plecat cu permisul în buzunar. Capcana poate fi şi în cazul unora care au rămas deja fără permise. Şoferi opriţi, depistaţi pozitiv cu drugtestul poliţiei, care poate au consumat un drog cu mult timp anterior testării. 

Cristian Paparău, medic legist: După perioade mai scurte, de ordinul săptămânilor, există posibilitatea să iasă pozitiv pe un astfel de test, deşi persoana nu se mai află sub influenţa acelei substanţe psihoactive.

Şi în scrisoarea deschisă, medicii legişti care o semnează vorbesc despre analize cantitative, care, la cererea procurorului sunt însoţite de un examen clinic al medicului legist. Cele două stabilesc în primul rând cantitatea de drog depistată la momentul conducerii în organism şi dacă a fost afectată capacitatea şoferului de a conduce. Cu alte cuvinte, dacă şoferul se drogase înainte de a se urca la volan, dacă era un pericol pe drumurile publice.

Cristian Paparău, medic legist: Întotdeauna, testele de fidelitate sunt cele cantitative, când detectăm substanţa şi apoi vedem şi cantitatea de substanţă din organismul respectiv. 

Pentru a vedea dacă aşa s-au făcut toate analizele de la promulgarea celebrei perioade de 72 de ore, şi anume analize imunologice calitative, am formulat solicitări către toate instituţiile, încă de săptămâna trecută: Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Medicină Legală şi Poliţia Română. Până acum nu am primit niciun răspuns.  
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole