Antena 3 CNN Show Showbiz Cântăreața Duffy a dezvăluit că a fost drogată, violată și ținută captivă

Cântăreața Duffy a dezvăluit că a fost drogată, violată și ținută captivă

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:15 26 Feb 2020 Modificat la 09:15 26 Feb 2020

Vedeta, în vârstă de 35 de ani, a publicat un mesaj pe rețeaua de socializare Instagram, în care a povestit că a avut nevoie de „mult timp” pentru a se recupera.

Cântăreața, care a avut, în 2008, un single pe primul loc în topurile din Marea Britanie, le-a scris celor peste 70.000 de urmăritori ai săi că „acesta este adevărul și credeți-mă vă rog că acum sunt bine și în siguranță”.

„Nici nu vă puteți imagina de câte ori m-am gândit să scriu aceste rânduri. Am fost violată, drogată și ținută captivă timp de mai multe zile”, a scris Duffy pe Instagram.

„Nu pot explica. Mulți dintre voi se întreabă ce s-a întâmplat cu mine, unde am dispărut și de ce. Un jurnalist m-a contactat, a dat de mine și i-am spus totul vara trecută. A fost bun cu mine și m-am simțit atât de bine să pot vorbi în sfârșit despre asta”, a mai adăugat vedeta în postare.

Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole