Antena 3 CNN Meteo Canicula lovește sudul și estul Europei. Temperaturile ajung la aproape 50 de grade Celsius

Canicula lovește sudul și estul Europei. Temperaturile ajung la aproape 50 de grade Celsius

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 16:14 06 Iun 2024 Modificat la 16:31 06 Iun 2024

Un val de caniculă persistentă afectează sudul și estul Europei, cu o intensificare preconizată pe parcursul săptămânii viitoare. Alerte cod portocaliu au fost emise în Spania, Cipru, Grecia, Turcia și Israel din cauza temperaturilor extrem de ridicate și a riscului major de incendii și secetă pe arii extinse.

Ieri, temperaturile au atins niveluri record pentru începutul verii, cu 44 de grade Celsius în Cipru și Turcia, 42 de grade Celsius în Grecia și 49 de grade Celsius în Arabia Saudită.

Și la noi, în țară, Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea va continua să se încălzească astăzi și mâine, temperaturile fiind chiar caniculare la sfârșitul săptămânii, iar temperaturile vor ajunge la 35 de grade Celsius.

Vine canicula și în România

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea va continua să se încălzească astăzi și mâine în țara noastră, temperaturile fiind chiar caniculare la sfârșitul săptămânii. 

Astăzi, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării, cu valori termice în creștere față de intervalul precedent în regiunile vestice, nordice și în centru, iar în rest, local, va fi călduroasă.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza și seara, pe alocuri la munte, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi Muntenia.

Izolat cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp, 10...20 l/mp, şi va cădea grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade.

De duminică însă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, temperaturile vor depăși 35 de grade Celsius în mai multe zone ale țării. 

Etichete: canicula Europa
Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole