Antena 3 CNN Politică Alegeri locale "Suspectez o răzbunare" | Motivul pentru care un candidat la Primăria Sibiu a fost obligat să șteargă o postare pe rețelele de socializare

"Suspectez o răzbunare" | Motivul pentru care un candidat la Primăria Sibiu a fost obligat să șteargă o postare pe rețelele de socializare

Un candidat la Primăria Sibiu a fost obligat de BEC să șteargă de pe conturile sale de socializare un clip video.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Este vorba despre Cristian Marinescu, candidat la Primăria Sibiu din partea Partidului Patrioților, care a fost obligat prin Hotărârea nr. 22, a Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 al Municipiului Sibiu, de ieri, 16 mai, să șteargă de pe conturile sale de socializare un clip video care ar fi indus în eroare electoratul.

Mai exact, Marinescu a prezentat un tabel cu ordinea de înscriere a candidaturilor ca fiind un sondaj de opinie, el fiind pe prima poziție.

”Analizând plângerea și vizionând materialul video pus la dispoziție se constată că extrasul din publicația scrisă indică lista candidaților la funcția de primar al Municipiului Sibiu, în ordinea admiterii candidaturilor de către Biroul de Circumscripție nr. 1 al Municipiului Sibiu, intimatul prezentând în mediul online (TikTok) acest extras, ca reprezentând un sondaj de opinie cu conținut electoral”, se arată în decizie, notează turnulsfatului.ro

"Suspectez o răzbunare în acest caz"

Cristian Marinescu, candidat la Primăria Sibiu și-a recunoscut greșeala și a declarat că nu va depune contestație împotriva deciziei, dar crede că cine a depus sesizarea la BEC nu face altceva decât un act de răzbunare. 

”Suspectez o răzbunare în acest caz. E vorba de un individ care m-a amenințat în trecut. Eu am mai avut una sau două spețe și chiar am spus că dacă tot suntem bărbați, dacă am ceva de spus legat de un politician, eu îi spun pe profilul meu, nu rog pe cineva din presă să scrie de el, nu se face așa ceva. Oricum, eu merg pe principiul de a nu reacționa. Clipul l-am șters, nu sunt probleme, și nici nu am de gând să contest decizia”, a mai spus Marinescu, potrivit sursei citate.

Biroul electoral Iași a luat o decizie similară în cazul candidatului Marius Bodea (Alianța Dreapta Unită – ADU), la Primăria Iași, după ce a publicat niște videouri în care s-a "plimba” prin oraș cu un manechin ce îl înfățișează pe Mihai Chirica (candidat PNL), scrie Ziarul de Iași.

Candidatul ADU a mers cu manechinul în zone în care actualul primar a promis diverse proiecte, dar pe care nu le-a realizat. Printre acestea, se numără o vizită la telescaun (investiție de 1,5 mil. euro, lăsată în paragină), "bazinul olimpic” din Grădinari, „Sala Polivalentă” din Moara de Vânt sau pasajul Socola. Plângerea la biroul electoral a fost făcută de PNL.

Subiecte în articol: Primăria Sibiu alegeri locale 2024 BEC
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile