Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița-Năsăud a decis, cu majoritate de voturi, să respingă candidaturile propuse de AUR la alegerile pentru Camera Deputaţilor și Senat. În replică, George Simion acuză un atac politic şi a anunţat că va organiza un miting în oraş.
Biroul Electroral Judeţean motivează respingerea candidaturilor AUR Bistriţa Năsăud pentru alegerile parlamentare cu faptul că nu s-a respectat statutul partidului, care prevedea ca listele să fie semnate de preşedintele partidului, George Simion, dar şi de Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere a partidului.
„Întrucât în materie electorală atribuțiile de semnare propuneri candidați sunt reglementate expres de statut, aceste prevederi speciale derogă de la cele generale prevăzute de art. art. 5 alin.2 din același statut, limitând practic atribuțiile președintelui partidului de reprezentare partid în domeniul electoral, respectiv condiționând propunerea de candidați sub aspectul semnării, de semnătura unei alte persoană, respectiv președintele CNC.
În situația de față, statutul partidului prevede expres la art. 51 alin.3 litera f că propunerile de candidați se fac sub semnătura a două persoane, respectiv președintele partidului și președintele CNC.
Examinând propunerile de candidați, se constată că acestea au fost făcute doar sub semnătura președintelui partidului, lipsind semnătura președintelui CNC, sens în care se reține că nu este îndeplinită condiția premisă prevăzută de art. 52 alin.8 din legea nr.208/2015.
Constatând, în urma analizei dosarelor de candidatură depuse de Alianța pentru Unirea Românilor, înregistrate la Biroul Electoral de Circumscripţie Județeană nr. 6 Bistriţa-Năsăud sub nr.86 din data de 16.10.2024, că nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută de art. 52 alin.8 din legea nr.208/2015, restul condițiilor fiind îndeplinite", se arată în decizia BEJ, care poate fi consultată AICI.
Partidul poate contesta decizia de invalidare a BEJ în cel mult 48 de ore de la afișare.
După decizia BEJ, George Simion a spus că va organiza un miting în oraş şi acuză partidele din judeţul Bistriţa că sunt arondate PSD-ului.
„USR împreună cu PSD au făcut contestații la candidaturile noastre la alegerile parlamentare. La felul în care arată lucrurile acum cu dușmani din interior care vor doar funcţii şi satisfacerea propriilor interese, AUR nu va fi pe buletinele de vot, ori în toată ţara ori în mai multe judeţe. (...) Rezistăm nu cedăm. În primul rând va trebui să ieșim în stradă la Bistrița. Probabil sâmbătă va trebui să facem un miting de amploare. Acolo, mafia PSD este în floare. Au încercat să-mi impună PSD-işti pe listele AUR. Am refuzat", a spus George Simion, într-un video pe Facebook