Antena 3 CNN Alegeri Locale 2016 CANDIDAŢI PENALI, în cursa alegerilor locale

CANDIDAŢI PENALI, în cursa alegerilor locale

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 08:08 05 Iun 2016 Modificat la 08:08 05 Iun 2016

Aproape jumătate dintre primarii municipiilor şi ai sectoarelor Capitalei, mai precis 51, au probleme cu legea. Deşi cei mai mulți sunt acuzați de corupție, 25 dintre aceştia candidează pentru un nou mandat la alegerile locale de azi.

În plus, un candidat este în arest, iar altul nu va putea fi validat în funcţie dacă va câştiga după ce magistrații l-au lăsat fără drepturi electorale cu numai două zile înaintea scrutinului.

Dintre cei 104 de primari de orașe şi municipii și șefi de consilii județene cu probleme penale, 21 sunt condamnați definitiv cu executare sau suspendare. Alţi 25 sunt urmăriți penal, iar 5 au fost găsiți incompatibili de către Agenția Națională de Integritate.

Astfel, aproximativ un sfert dintre primarii de municipii din România și-au pierdut, într-un fel sau altul, funcția în ultimii 4 ani, de la alegerile locale din 2012, ca urmare a problemelor penale.

Citește mai multe din Alegeri Locale 2016
» Citește mai multe din Alegeri Locale 2016
TOP articole