ALEGERI LOCALE 2016. După reţinerea lui Neculai Onţanu, cele mai mari şanse să devină candidatul PSD la Primăria Sectorului 2 le are deputatul Dumitru Chiriţă, cel care şi-a exprimat disponibilitatea de a candida, potrivit unor surse din conducerea PSD.
ALEGERI LOCALE 2016. „Formula la Sectorul 2 încă din toamnă era cu Dumitru Chiriţă. Cel mai probabil el va fi candidatul nostru. Din discuţiile pe care le-am avut, el şi-a exprimat disponibilitatea. Nu sunt 20 la uşă care vor. Nu prea vrea nimeni. Se fuge în stil mare de o candidatură la Primărie. Mai ales după ce vedem că se întâmplă zilele acestea. Primarii semnează tancuri în fiecare zi şi nu au timp să citească. Sunt diferite Direcţii care vin cu acte la tine. Îşi pun semnătura şi nu ştiu ce a scris un funcţioanr acolo“, au declarat surse din PSD, pentru „Adevărul“.
ALEGERI LOCALE 2016. PSD a bătut palma cu UNPR la nivelul Capitalei pentru că sondajele arătau că Neculai Onţanu era favorit, niciun alt candidat neputând să-l învingă. „Era în avantajul nostru pe Bucureşti alianţa cu UNPR. Onţanu este pe primul loc în sondaje. Tocmai de aceea am luat decizia de a merge pe mâna lui. El nu mai voia sa candideze. Spunea că are şi o vârstă, că e de atâta timp în Primărie, dar a fost influenţat de partidul lui pentru că era un fief al lor ppe care voiau să-l păstreze“, au mai declarat sursele citate.