Antena 3 CNN Actualitate Social Când vom avea metrou în Drumul Taberei. Directorul Metrorex a făcut anunțul

Când vom avea metrou în Drumul Taberei. Directorul Metrorex a făcut anunțul

<1 minut de citit Publicat la 15:13 12 Noi 2018 Modificat la 15:13 12 Noi 2018

Directorul general al Metrorex, Dumitru Șodolescu, a declarat, luni, că lucrările la Magistrala Drumul Taberei vor fi finalizate „sută la sută” în 2019, în ciuda problemelor pe care compania Astaldi le-ar avea. De asemenea, licitația pentru Otopeni va avea loc în primul trimestru din 2019.

„Am sesizat și noi că a scăzut ritmul lucrărilor (la M5 – n.r.). Asocierea nu are niciun motiv pentru a nu executa lucrările, iar Metrorex nu are nicio obligație restantă la plată pe facturile acestor lucrări, cu excepția acelor despăgubiri care au fost stabilite de instanță, dar care nu reprezintă un motiv de întârziere. Astaldi nu a intrat în insolvență, a obținut protecție împotriva creditorilor, conform legislației din Italia”, a declarat, luni, Dumitru Șodolescu, directorul general al Metrorex.

Potrivit acestuia, Magistrala Drumul Taberei va fi finalizată în 2019.

„Sută la sută vom avea metrou în Drumul Taberei în 2019, pentru că nu doar Astaldi este în acea asociere, sunt patru firme în grup, iar lucrările au un grad foarte avansat de finalizare, iar asta este preocuparea noastră principală”, a mai declarat șeful Metrorex.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole