Directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, următorul mare cutremur.
Pe 4 martie 1977, cel mai mare seism din România, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, a pus la pământ sau a avariat circa 35.000 de locuinţe în doar 56 de secunde, iar peste 700 de întreprinderi au fost afectate.
Gheorghe Mărmureanu a studiat periodicitatea producerii marilor seisme din Vrancea și susține că a ajuns la concluzia că aceste cutremur se repetă într-un mod ciclic.
Gheorghe Mărmureanu a declarat faptul că viitoarul mare cutremur va afecta mai puțin România. Potrivit celui mai renumit seismolog român, cutremurele vrâncene au anumită periodicitate, unele sunt la 37 de ani, altele la 60 de ani sau la 100 de ani.
„Interesant este că toate seismele mari nu au avut cutremure importante înainte. Şi aici este dificultatea cu aceste cutremure din Vrancea, care sunt foarte adânci. Dar nu poţi ţine o ţară sub stres. Ce pot să vă spun este că la viitorul mare cutremur, România va fi mai puţin afectată, unda de şoc se va îndrepta către Kiev şi Chişinău. O cantitate de energie va fi dirijată cum a fost cutremurul din '40”, a spus Gheorghe Mărmureanu, pentru Antena 3.