Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dezmințit zvonul potrivit căruia pensiile vor fi înghețate după recalculare, dar și faptul că nu ar exista bani la buget pentru majorarea de la 1 septembrie.
"Pensiile românilor vor crește pentru următorii ani și nu sunt înghețate la acel 9,4 din PIB.
Avem articol în noua lege a pensiilor atât cu mecanismul cât și cu faptul că în luna ianuarie acestea vor avea majorări și sigur este foarte important pentru pensionari să știe că toate aceste lucruri sunt făcute la timp. Că există bani pentru pensii, că vor ajunge deciziile de pensionare și că toți pensionarii din România vor beneficia de recalculare.
Avem bani în buget atât prevăzuți atât pentru majorarea pe care am avut-o de la 1 ianuarie cât și pentru recalcularea pentru care vom pune în plată pensiile începând cu luna septembrie a acestui an.
În momentul acesta avem datele din dosarele de pensii ale românilor în format electronic, deja se listează deciziile de pensii.
Deciziile vor fi listate în 3 exemplare, un exemplar va fi transmis pensionarului, celelalte două vor rămâne la dosarul de pensii al fiecărui pensionar", a declarat Simona Bucura Oprescu la Realitatea PLUS.
Pensia va crește în fiecare an, în luna ianuarie
Ministrul Muncii, a declarat că în fiecare an, în luna ianuarie, pensionarii vor avea parte de o majorare a pensiei.
”Într-adevăr, am preluat același mecanism care are doi parametri: inflația plus 50% din câștigul salarial mediu brut, dar partea semnificativă, importantă pentru români, pe care noi am adus-o, este aceea ca am stipulat în textul legii faptul că această majorare se va face în luna ianuarie a fiecărui an.
Este un câștig important pentru Legea Pensiilor, fiindcă să știți că au fost ani în care nu am avut nicio creștere a punctului de pensie în România sau s-a făcut în septembrie această creștere”, a fost anunțul Ministrului Muncii, potrivit Mediafax.