Antena 3 CNN Externe Când se va termina războiul din Ucraina | Răspunsul generalului Eugen Bădălan

Când se va termina războiul din Ucraina | Răspunsul generalului Eugen Bădălan

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 16:14 08 Mar 2022 Modificat la 16:18 08 Mar 2022

Specialistul spune că, în opinia sa, conflictul va dura cel puţin până la începutul lunii mai şi va creşte şi numărul victimelor.

"Războiul din Ucraina în fiecare zi arată faţete tot mai urâte ale invaziei ruse. Toată lumea la începuturi spunea că va fi un război-fulger, că Ucraina va fi ocupată în două zile sau maxim trei.

Lucrurile nu s-au întâmplat şi nici nu se pot întâmpla în acest sens.

În aprecierile mele, conflictul din Ucraina mai durează cel puţin până la 1 mai, dacă nu cumva şi după această dată, şi vom vedea în fiecare zi lucruri tot mai urâte, mai ales la adresa poporului Ucrainei.

Şi aşa poporul până acum este într-o mare dramă, după cum ştim 1,5 milioane de ucraineni au fugit, au părăsit ţara fugind din calea războiului, probabil că această cifră se va mări în zilele următoare, iar morţii şi răniţii din rândul civililor probabil vor creşte.

Putin, care joacă la cacealma inclusiv în legătură cu culoarele umanitare de evacuare a civililor, minte şi nu a respectat niciodată înţelegerea în legătură cu aceste culoare umanitare, aşa că lucrurile cred că se vor înrăutăţi pe zi ce trece", a spus generalul (r) Eugen Bădălan, fost şef al Statului Major General al Armatei Române, marţi, la Antena 3.

Ce ar trebui să avem în casă, în caz de război | Listă de la specialişti

Specialiştii au întocmit o listă cu ce este bine să aibă fiecare în casă, în caz de un eventual conflict armat, deşi războiul din Ucraina nu este aproape de noi.

Astfel, în caz de război, specialiştii ne recomandă să avem bani puşi deoparte şi provizii cu mâncare şi apă.

De asemenea, în această perioadă achiziţiile neesenţiale sunt de evitat. Un eventual război nu ar trebui să ne prindă cu buzunarele goale sau fără provizii de mâncare, spun specialiştii. 

Guvernul se pregăteşte să introducă starea de criză în România. Ce înseamnă acest lucru

Guvernul se pregăteşte să introducă starea de criză în România, potrivit surselor noastre.

Aceasta nu va avea efecte asupra populaţiei, ci mai degrabă se referă la decizii de securitate şi apărare naţională.

Astfel, structuri ale MApN vor putea trece în subordinea forţelor armate străine staţionate pe teritoriul României sau a comandamentelor NATO.

Mircea Coşea: "România trebuie să treacă la economie de război, situaţia e gravă | Şi trebuie să ne înarmăm mai mult"

România ar trebui să treacă la o economie "de război" pentru că "situaţia este gravă", a spus analistul economic Mircea Coşea, duminică, la Antena 3, după ce FMI a tras un semnal de alarmă din cauza războiului din Ucraina.

Criza economică va avea un impact major şi asupra României, avertizează specialiştii. Aceştia spun că guvernul ar trebui să-şi schimbe abordarea şi să se concentreze pe luarea unor măsuri rapide şi concrete care vizează "economia de război".

Întrebat la ce ar trebui să ne aşteptăm la noi în ţară în ce priveşte economia, specialistul nu a venit cu veşti bune.

Aplicație pentru identificarea adăposturilor antiaeriene din România

Un programator român a realizat o aplicație care permite identificarea adăposturilor antiaeriene din România.

Aplicația este făcută de un tânăr din România şi, cu ajutorul ei, se poate localiza cel mai apropiat adăpost antiaerian utilizând localizarea în timp real.

De asemenea, aplicația oferă informații despre adăpostul antiaerian din apropierea domiciliului, dar și despre celelalte adăposturi.

Efectele războiului: Un euro costă 5,35 lei la casele de schimb | Mesajul BNR pentru populaţie, după 10 zile de război

Românii au luat cu asalt casele de schimb valutar şi au stat la coadă să schimbe banii, de teamă că leul se va deprecia foarte mult.

S-au făcut tranzacţii record-ieri: au fost vânduţi şi 150.000 de euro într-o singură oră, susţin dealerii. În plus, la c asele de schimb, un euro a ajuns să se vândă cu 5,35 de lei.

"Trebuie să luăm în calcul că avem două necunoscute: una este inflația galopantă, care mătură toată planeta și nu ne-a iertat nici pe noi. E o inflație pe care o suportăm, cam în proporție de 80% este venită din afară și cam 20% sunt problemele noastre de aici", a spus Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, la Antena 3.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole