Alegătorii care se prezintă la urne, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, trebuie să pună ştampila pe unul dintre cei 14 candidaţi intraţi în cursa electorală, scrie Agerpres.
Se consideră că votul este valabil exprimat în următoarele situaţii, potrivit Biroului Electoral Central:
- ştampila cu menţiunea "VOTAT" este aplicată în interiorul unui singur patrulater;
- ştampila cu menţiunea "VOTAT" depăşeşte limitele patrulaterului, fără a atinge un alt patrulater, iar opţiunea alegătorului este evidentă;
- ştampila cu menţiunea "VOTAT" a fost aplicată de mai multe ori în acelaşi patrulater;
- ştampila cu menţiunea "VOTAT" a fost aplicată de mai multe ori atât într-un patrulater, cât şi în afara oricărui alt patrulater;
- ştampila cu menţiunea "VOTAT" este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise olograf diverse menţiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe buletinul de vot).
Votul exercitat la secţia din ţară sau din străinătate este valabil exprimat şi în situaţia în care tuşul se imprimă pe cealaltă pagină interioară ca urmare a plierii buletinului de vot purtând menţiunea TATOV şi/sau tuşul s-a imprimat şi pe cealaltă parte a foii unde se află patrulaterul pe care a fost aplicată ştampila cu menţiunea "VOTAT".
Când se consideră votul nul
Se consideră nule şi nu intră în calculul voturilor valabil exprimate:
- buletinul de vot pe care nu a fost aplicată ştampila de control a biroului electoral al secţiei de votare, până la înmânarea acestuia către alegător;
- buletine de vot care au alt model decât cel legal aprobat;
- buletine de vot pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea "VOTAT";
- buletinele de vot la care ştampila cu menţiunea "VOTAT" este aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara acestora, inclusiv în situaţia în care una dintre impresiunile unei ştampile a fost tăiată olograf sau există înscrieri olografe numai cu privire la valabilitatea uneia dintre acestea;
- ştampila cu menţiunea "VOTAT" depăşeşte limitele patrulaterului şi atinge un alt patrulater;
- buletinele de vot pe care a fost aplicată o ştampilă cu menţiunea "VOTAT" care au alt model decât cel legal aprobat.
Votul prin corespondență
Votul exercitat prin corespondenţă este valabil exprimat în următoarele cazuri:
- autocolantul cu menţiunea "VOTAT" corespunzător turului de scrutin este aplicat în interiorul unui singur patrulater;
- autocolantul cu menţiunea "VOTAT" corespunzător turului de scrutin depăşeşte limitele patrulaterului, fără a atinge un alt patrulater, iar opţiunea alegătorului este evidentă;
- autocolantul cu menţiunea "VOTAT" corespunzător turului de scrutin este aplicat în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise olograf diverse menţiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe buletinul de vot) sau sunt aplicate alte autocolante având alt model decât modelul legal aprobat pentru respectivul tur de scrutin.
Votul exercitat prin corespondenţă este valabil exprimat şi în situaţia în care buletinul de vot descărcat de către alegătorul prin corespondenţă, în condiţiile legii, conţine numai pagina pe care a fost exprimată opţiunea alegătorului prin lipirea autocolantului cu menţiunea "VOTAT".
Când se anulează votul prin corespondență
În cazul votului exercitat prin corespondenţă, sunt considerate nule şi nu intră în calculul voturilor valabil exprimate:
- buletinele de vot pe care nu a fost aplicat autocolantul cu menţiunea VOTAT";
- buletinele de vot la care autocolantul cu menţiunea "VOTAT" corespunzător turului de scrutin este aplicat pe mai multe patrulatere sau în afara acestora, inclusiv în situaţia în care autocolantul a fost tăiat/relocat sau există înscrieri olografe cu privire la valabilitatea acestuia;
- autocolantul cu menţiunea "VOTAT'' corespunzător turului de scrutin depăşeşte limitele patrulaterului şi atinge un alt patrulater;
- buletinul de vot pe care a fost aplicat un autocolant cu menţiunea "VOTAT'' are alt model decât cel legal aprobat pentru respectivul tur de scrutin.
În cazul în care în acelaşi plic interior au fost introduse două sau mai multe buletine de vot de acelaşi fel (adică corespunzătoare aceluiaşi tip de scrutin), acestea sunt declarate nule prin decizie a biroului electoral al secţiei de votare din străinătate care îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege pentru biroul electoral pentru votul prin corespondenţă.
În cazul în care în acelaşi plic interior au fost introduse atât buletinul de vot aferent alegerilor pentru preşedintele României din anul 2024, cât şi buletine de vot prin corespondenţă aferente alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, sau ambele buletine de vot corespunzătoare fiecărui tur de scrutin al alegerilor pentru preşedintele României din anul 2024, se va lua în considerare pentru centralizarea rezultatelor doar buletinul de vot aferent alegerilor prezidenţiale sau, după caz, cel corespunzător respectivului tur de scrutin, celelalte buletine de vot fiind anulate prin decizie a biroului electoral, urmând a fi predate, după încheierea procesului electoral, misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ori Biroului electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate - alegerea preşedintelui României din anul 2024, după caz.
În cazul votului exercitat prin corespondenţă, sunt nule următoarele plicuri exterioare sau interioare:
- plicul exterior care nu conţine certificatul de alegător;
- plicul exterior care nu conţine alte plicuri sau documente;
- plicul interior care nu conţine niciun buletin de vot;
- plicul exterior şi/sau interior care prezintă rupturi sau degradări de natură a afecta integritatea buletinului de vot.
Lipsa etichetei de siguranţă nu atrage nulitatea plicului exterior şi/sau interior dacă acesta a fost recepţionat închis şi fără rupturi sau degradări de natură a afecta integritatea buletinului de vot.