Antena 3 CNN Economic Data la care intră pensiile în noiembrie 2023. Când vine poştaşul la români şi când sunt viraţi banii pe card

Data la care intră pensiile în noiembrie 2023. Când vine poştaşul la români şi când sunt viraţi banii pe card

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:00 24 Oct 2023 Modificat la 14:00 24 Oct 2023

Pensionarii vor primii banii în luna noiembrie în funcție de modul în care au ales să le fie livrați. 

Așadar, cei care au ales ca modalitate de plată prin cont curent sau cont de card, ar trebui să primească banii pe data de 12. Cu toate acestea, ținând cont de faptul că data de 12 cade duminica, cel mai probabil banii vor intra luni, pe 13 noiembrie.

În cazul în care seniorii au ales plata pensiei prin poștă, vor fi nevoiți să aștepte poștașul la domiciliu în intervalul 1-15 noiembrie 2023.

Cât timp se reține pensia la oficiul poștal dacă titularul lipsește din localitate? 

În cazul în care pensionarul lipsește din localitate și nu este găsit la domiciliu, drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată. 

Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs. 

Începând cu drepturile aferente lunii martie 2021, taloanele mov vor fi arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii. 

Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora. 

După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii. 

Cum se plătesc drepturile de pensie? 

În funcţie de opţiunea pensionarului, drepturile de pensie se achită prin mandat poştal, la domiciliul beneficiarului drepturilor de pensie sau al mandatarului, ori în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie. 

Când sunt puse în plată drepturile de pensie ? 

Pensiile se plătesc de la data acordării, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale,  care se plătesc de la data încetării calităţii de asigurat. 

Etichete: pensie noiembrie
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole