Antena 3 CNN Actualitate Religie Când începe postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cei doi stâlpi ai bisericii creştine

Când începe postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cei doi stâlpi ai bisericii creştine

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 20:57 03 Iun 2018 Modificat la 20:57 03 Iun 2018

Petru și Pavel. Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în mod special pe Apostolii Petru şi Pavel, rânduind o perioadă de post specială, care începe luni, 4 iunie, imediat după Duminica Tuturor Sfinţilor, până la data lor de prăznuire, 29 iunie.

Postul Sfinţilor Apostoli sau Postul Sîmpetrului, cum este cunoscut în popor, precedă sărbătoarea comună a celor doi sfinţi, din 29 iunie. Postul Sfinţilor Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an, iar durata sa este în funcţie de duminica tuturor sfinţilor.

Petru și Pavel. În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, Postul Sîmpetrului are o durată variabilă, în funcţie de data variabilă a Paştilor.

Postul începe lunea, după Duminica Tuturor Sfinţilor şi ţine până în ziua de 29 iunie.

 

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole