Antena 3 CNN Politică Când i se termină mandatul lui Mircea Geoană la NATO? „Despre politica internă vorbim atunci”

Când i se termină mandatul lui Mircea Geoană la NATO? „Despre politica internă vorbim atunci”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:07 08 Iul 2024 Modificat la 23:01 08 Iul 2024

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a explicat, la Antena 3 CNN, că misiunea NATO este una extrem de complexă, iar activitatea sa în cadrul Alianţei nu se va opri decât în clipa în care toate mandatele se vor finaliza. Mai mult, Geoană a dat asigurări că după 12 iulie va comunica transparent calea de urmat în viitor, mai ales în domeniul politicii interne din România. 

"După 12 iulie vom reveni la Bruxelles cu același avion masiv cu care am aterizat la baza Andrews, acuma câteva ore, cu Consiliul Nord-Atlantic, vom așeza temeinic concluziile liderilor și deciziilor pe care liderii noștri le vor aproba. Va fi multă muncă de făcut. Deci, în mod cert, munca mea și munca noastră sau Secretarului General nu se va opri până în clipa în care mandatul nostru se va fi finalizat.

Mandatul meu se va încheia atunci când eu, împreună cu actualul secretar general, cu viitorul secretar general și cu principalii aliați, vom avea o discuție lămuritoare cu privire la calendarul și succesiunea poziției numărul unu deja rezolvată și a poziției numărul doi, un subiect în curs de rezolvare.

Avem încă muncă de făcut la NATO, iar când va fi să decidem calea de urmat pentru viitor, o voi face în mod transparent și fără niciun fel de ocoliș", a spus Mircea Geoană, Secretatul General Adjunct al NATO, la Antena 3 CNN. 

Mircea Geoană cere PNL și PSD să nu îi mai folosească numele în negocieri: „Până ieri îl înjurai și acum devine fost coleg de-al nostru?”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că nu intenționează să se întoarcă într-un partid politic și că ar prefera să candideze independent la alegerile prezidențiale din acest an. El le cere celor două partide aflate acum la guvernare să nu se mai folosească de numele lui.

Mircea Geoană: Folosirea numelui meu în negocierile din interiorul partidelor și dintre partide. Îi rog respectuos să îşi rezolve problemele...
Reporter: Și să nu mai folosească numele dumneavoastră...
Mircea Geoană: De ce? Dacă vor să vină la o discuție să vină. Nu mai fă chestia asta... 

„Până ieri îl înjurai și acum devine fost coleg de-al nostru? E puțin ciudat. Să-şi faca lectiile, să se hotărască, şi dup-aia discutăm orice vor domniile lor. Dar să nu mai facp asta, pentru că dă sentimentul că nu au soluţii. Şi a doua chestiune, dă un sentiment de capcană. Faptul că aș putea avea relații cu dânșii.”, a declarat Mircea Geoană, pentru Fanatik.ro.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole