Antena 3 CNN Externe Cancelarul austriac Nehammer: "Nu există nicio posibilitate ca România să se alăture Schengen, până când acesta nu va fi reparat"

Cancelarul austriac Nehammer: "Nu există nicio posibilitate ca România să se alăture Schengen, până când acesta nu va fi reparat"

Ştefan Petrică
<1 minut de citit Publicat la 20:13 24 Oct 2023 Modificat la 08:04 25 Oct 2023

Conform publicației bulgare Dnevnik, care citează declarațiile lui Karl Nehammer, cancelarul austriac a reconfirmat poziția Austriei, care este contra intrării României și Bulgariei în Schengen încă de anul trecut.

Karl Nehammer a făcut declarațiile într-o conferință de presă cu premierul bulgar Nikolai Denkov, aflat în vizită la Viena.

"Nu există nicio posibilitate ca Bulgaria și România să se alăture Schengen, nici alți membri, înainte de a fi efectuată o reformă în spațiul fără granițe, a  declarat cancelarul austriac Karl Nehamer, potrivit Dnevnik.

”Sistemul Schengen trebuie reparat”, a spus Nehamer. Bulgaria și România ar trebui sprijinite cu fonduri, dar asta nu va fi suficient, a spus el.

Citește și: Comisia Europeană sprijină România să finalizeze dosarul aderării la Schengen până la finalul anului

"Până nu va fi reparat, extinderea este imposibilă”, a spus Nehamer.

"Protecția frontierei este și mai importantă” având în vedere atrocitățile comise de Hamas în ultimele zile, a spus Nehammer. El a subliniat că 75% dintre migranții ilegali din Austria nu au fost înregistrați și a creat probleme de securitate.

România urmează să primească un vot pentru intrarea în Schengen la Consiliul UE pe Justiție și Afaceri Interne (JAI) care va fi organizat în luna decembrie 2023.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole