La patru ani distanță de la declararea oficială a pandemiei covid, aflăm că în România, abia în ianuarie anul trecut, a fost înființată, prin ordinul ministrului Sănătății, o Comisie Națională de Clasificare a Cazurilor de reacții adverse postvaccinale. Reacții care au fost semnalate la pacienți în primele 30 zile după ce au primit vaccinul. Potrivit documentului, 23 de medici ”analizează cazurile suspecte severe, neobișnuite, neașteptate în vederea confirmării sau informării relației de cauzalitate și efectuarea de recomandări necesare pentru clarificarea cazului”
Înființarea acestei Comisii Naționale este menționată și în strategia națională de vaccinare până în anul 2030.
”În condiţiile în care în România există destul de mulţi adepţi ai curentului antivaccinist este foarte important să vii cu dovezi ştiinţifice să lămureşti pentru fiecare caz în parte dacă a fost o legătură de cauzalitate. Cred că s-a demonstrat destul de clar că orice medicament are şi reacţii adverse. Deci ce e important ca această comisie să lămurească dacă există sau nu nişte dovezi clare de cauzalitate şi este vreo legătură directă cu vaccinul”, a declarat pentru Antena3 CNN Adrian Marinescu, director medical Institutul Matei Balș Bucuresti.
”E o comisie reprezentativă pentru toate specialităţile, pentru că e foarte clar că în momentul în care discuţi de reacţiile adverse trebuie să te gândeşti în ce sferă. Comisia va stabili ca un echilibru întrebând specialiştii pe fiecare în parte şi să dea un răspuns final. Reacţiile adeverse în raport cu vaccinul sunt de luat în calcul ca legătură directă sau nu există această legătură? Fiecare medic de specialitate va veni cu propriile argumente”, a declarat, pentru Antena3 CNN, Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș.
Întrebat dacă Sunt cazuri în care există o legătură între vaccinul SARS-COV- 2 şi boala pe care respectiva persoană o are, acesta spune: ”Cu probabilitate, da, ca un principiu general.”
”Prima lună este cea mai importantă, atunci vorbim de o legătură absolut directă cu vaccinul. În momentul în care discuţi de un interval de la o lună în sus până în 12 luni e puţin probabil să te gândeşti că un vaccin, în general vorbind ar putea după un an să ducă la o reacţie adversă”, explică Marinescu.
Activitatea Comisiei nu va ajuta pacienții care caută acum o rezolvare medicală pentru problemele lor de sănătate. Medicii vor analiza doar legătura dintre noile vaccinuri și bolile semnalate după vaccinare.
Adrian Marinescu: ”Comisia nu rezolvă problema medicală, problema medicală a pacientului se rezolva atunci în raport cu ce avea la nivel de specialitate. Comisia are un rol foarte important, stabileşte dacă e o legătură directă şi vede dacă în raport cu acel vaccin care foarte probabil este folosit şi în prezent sunt motive de îngrijorare. Există nişte concluzii, un raport şi raportul este transmis mai departe către Ministerul Sănătăţii”
Unul dintre cazurile descoperite de noi și prezentate în premieră în cadrul campaniei „Vaccinaţi si abandonaţi” de la Antena3 CNN a ajuns si în atenția Comisiei Naționale. Cazul a fost analizat, pacientului i-au fost cerute documentele medicale şi atât. Investigația s-a oprit aici.
"M-a contactat de la Agenţia Naţională a Medicamentului. Mi se cereau documente, le-am zis că sunt la medicul de familie, vreau să stiu dacă pot participa în cadrul unui studiu sau suntem monitorizati în vreun fel şi mi s-a spus că nu. Ne-am încrezut în instituțiile statului până la final. Nimeni nu vrea să facă nimic aici şi asta este foarte trist, suntem lăsati pur şi simplu la voia sorţii. Este foarte greu că nu suntem luați în seamă. Viaţa mea este foarte grea acum. Am completat aplicația către ANM şi am anunțat aceste efecte adverse, am zis că vreau să particip dacă sunt ceva studii sau să fim monitorizați, am solicitat cei care avem efecte adverse să fim monotorizați atent şi să fim ajutați şi au zis ca în România nu există aşa ceva", spune un pacient.
Atribuțiile Comisiei Naționale care se ocupă de efectele adverse ale vaccinului împotriva Covid
- Analizează documentele înaintate comisiei cu privire la suspiciunea de efecte secundare post -vaccinare
- Stabilește o eventuală relație de cauzalitate între simptomatologia cazului si administrarea vaccinului
- Stabiliește consilierea de către INSP si Agentia Natională a Medicamentelor si a Dispozitivelor Medicale din România privind efectele adverse apărute la pacienți, în primele 30 de zile după vaccinare.
În concluzie, nimic concret pentru pacient.
În raportul Comitetului Național de vaccinare din 2021, un document ținut ascuns de Comisia Națională de Vaccinare, este menționat un singur caz de pacient cu sindrom Guillain-Barré, în urma vaccinării anticovid. Noi l-am descoperit pe al doilea.
Un român de 46 de ani a stat 272 de zile în concediu medical pentru că nu mai putea face nimic singur, fără ajutor.
"Am luat decizia să mă vaccinez văzând ce se întâmplă în România şi nu mai aveam acees pe nicăieri, în magazine, restaurante si aşa mai departe. După a doua doză de vaccin pe care am făcut-o în iunie, în octombrie am făcut această boală, poliradiculonevrită, care mi-a schimbat total viaţa şi m-a pus total la pământ.
Nu ştiam nimic despre această boală, am pierdut puterea din corp. Dimineaţa când m-am trezit nu mai aveam putere să mă ridic din pat. Am crezut că e de la coloană, am chemat salvarea. Trecea timpul şi eram din ce în ce mai rău, nu mai puteam să mă mişc, să mişc mâinile, nu puteam să înghit, să mănânc, absolut nimic, am devenit legumă, legumă, legumă acasă. După aceea am chemat din nou salvarea şi m-a dus la Universitar unde a doua zi mi s-a pus diagnosticul. Am stat internat trei săptămâni la Neurologie imobilizat la pat, cu pampers pe mine fără a putea mânca. Nu aveam putere nici să duc mâna la ochi să mă scarpin la ochi sau să mă întorc de pe o parte pe alta. După astea trei săpt am fost transferat la Filantropia pentru recuperare.
Da, mare majoritate, când mă duceam la ATI să mi se facă plasmafereză erau medici se perindau şi mă întrebau "ce ai păţit măi băiatule, eşti vaccinat... dădeau din cap aşa şi îmi dădeau de înţeles că... te-ai vaccinat. Toată lumea se minuna, am fost studiu de caz, la studenţi, toată lumea se întreba de ce. Nu, nu mi-a confirmat nimeni oficial şi nu cred că va confirma cineva aşa ceva vreodată.
Şi asistentele care se perindau pe lângă mine mă întrebau ce fel de boală e asta?
Eram un om activ, munceam, eram angajat, întreţineam familia, acum am devenit un pensionar care trăieşte dintr-o pensie de 17 milioane. Pentru că m-am pensionat pe caz de boală din cauza aceastei boli, la vârsta de 46 de ani. Acum eu zic că sunt 90% recuperat. Încă mai am un tremurat în corp, forţă în picioare nu prea am, urc greu scările”, povestește el.
Un alt român a cheltuit 25 de mii de euro pentru a se recupera după boala dobândită odată cu vaccinul. A fost consultat de 9 medici până a aflat că, la 3 zile după vaccin, suferise o inflamație a creierului.
"Am făcut prima doză, am făcut a doua doză totul a fost ok, absolut nicio reacţie, nimic. Iar la şase luni urma să facem boosterul şi pentru serviciul meu era absolut necesar să am dovada vaccinării pentru a putea continua contractul cu firma respectivă la care lucrez. Ni s-a spus clar, există dovada vaccinării primiţi contractul pentru următorul sezon sau nu. Şi undeva pe data de 13 ianiarie am făcut a treia a doză de vaccin şi de aici a început toată distracţia cu problemele pe care le-am avut. La vreo 4-5 zile conducând am avut prima stare de confuzie la volan, nu înţelegeam unde sunt, de ce sunt şi ce caut pe şosea. Am zis că e o chestie trecătoare, oboseală, orice. Nu m-am gândit vreo secundă că ar fi de la asta. M-am vaccinat cu Pfizer toate trei. La vreo 3 zile de la starea de confuzie, am mers la somn şi de dimineaţă m-am trezit cu un zgomot infernal în cap. Dacă vă închipuiţi, o sirenă antiaeriană la intensitate 10 din 10 insuportabil totul în ritm cu pulsul inimii.
Începând din momentul ala pentru şapte luni asta am avut zi şi noapte 24 din 24 nu a încetat nicio secundă. A fost un declin permanent pentru multe luni, aproape şapte luni pentru că am ajuns în situaţia în care nu puteam înghiţi, nu mă puteam deplasa. Am văzut medici, medici, până în momentul în care am găsit pe cineva care a realizat despre ce este vorba. O grămadă de investigaţii în Bucureşti, asta necesita ca cineva să mă ducă şi să mă aducă de unde locuiesc până în Bucureşti cu maşina întins pe bancheta din spate pentru că eram efectiv o epavă. Nu mi-a scris nicăieri despre ce este vorba. A fost vorba de trei min în care medicul s-a uitat pe toate CD-urile cu RMN, CT şi toate cele. Prieteneşte mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus că o să mă fac bine. Ideea din spatele diagnosticului a fost ceva de genul inflamaţie generalizată a creierului. O umflare a creierului şi împingând în cutia craniană nimic nu mai funcţiona cum trebuie. Nu ştie absolut nimeni cauzele.
Neoficial da, medicii au făcut legătura cu vaccinul. Oficial nu cred că va scrie nimeni, cel puţin nu în România. Încă mai simt un fâsâit pulsat dar nimic comparat cu ce era în momentul ala pentru că era absolut insuportabil. Am avut două tentative în care am zis că mai bine termin cu tot şi efectiv m-am lovit capul de pereţi să nu mai aud zgomotul ala. A fost absolut infernal. Toată lumea din jurul meu se pregătea pentru ce e mai rău de fapt, şi eu nu mai puteam duce fizic şi psihic. Mulţumesc Domnului că am reuşit să trec peste. Nu mai e nimic din ce eram, obosesc foarte mult, am dureri în articulaţii. Acelaşi job pe care îl făceam înainte era floare la ureche, acum este e un pic complicat şi trebuie să trag la maximum de mine să pot face faţă serviciului. Acum plec cu punga de medicamente după mine oriunde. Eu cheltuit peste 25 de mii de euro. Am zis că poate sunt eu unul din marja aia de eroare unde apar reacţii adverse, oricum am fost conştient de la bun început că nimeni nu o să facă nimic, adică asta este. Ştiu foarte multe persoane care nu mai sunt ce au fost, cu probleme cardiace, oboseli, dureri articulare. Câteva cazuri le cunosc personal prin natura serviciului călătorind foarte mult în afară, acolo investigaţii şi totul legat de o posibilitate de a fi cumva legat de covid, investigaţiile sunt gratuite, îi ajută foarte mult, aici mai puţin”, relatează bolnavul.
”Am raportat efectul adverse. La câteva ore am primit un telefon, dar aia a fost tot, mi s-a cerut să trimit documente. Şefa DSP din judeţ m-a sunat şi asta a fost tot până în ziua de astăzi", spune bărbatul.
Ca și în alte țări, în România sunt pacienți care au dat statul în judecată pentru că au fost asigurați că vaccinarea e fără riscuri.
"Mi-au spus ca am trombocitopenie declasată de boosterul vaccinului Corona în Germania. Normal că mi-aş dori tratament acasă, am încredere in medicii noștri.
Sunt terminată și psihic și fizic. Mi-aş dori sa fim băgați în seama toți ăștia care suntem bolnavi. Îmi doresc din toată inima să vin acasă, îmi doresc să mi se dea tratament și să am ziua de mâine asigurată. De cate ori mă culc, dorm cu icoana la cap și ma rog la Dzeu să mă trezesc dimineață. Am zile în care mă culc bine și mă trezesc cu perna plină de sânge”, spune o altă româncă.
Germania, Belgia, Suedia sau Austria investesc sume importante în cercetarea medicala, inclusiv pentru a se asigura ca vaccinurile oferite populației sunt sigure.
România este pe ultimul loc în Europa la investițiile pentru cercetare și dezvoltare, care sunt sub 1% din PIB, potrivit datelor Eurostat.