Antena 3 CNN Actualitate Campanie de tip phishing care se folosește de imaginea Antena 3 CNN | CNA s-a autosesizat şi a anunţat Directoratul Național de Securitate Cibernetică

Campanie de tip phishing care se folosește de imaginea Antena 3 CNN | CNA s-a autosesizat şi a anunţat Directoratul Național de Securitate Cibernetică

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:17 22 Noi 2023 Modificat la 10:35 24 Noi 2023

Campaniile implicate în acest tip de acţiuni utilizează imaginea Antena 3 CNN sau a unor persoane publice, precum Robert Turcescu şi creează simulări ale site-urilor unor publicații din România.

Încă de la început, vă recomandăm să nu daţi curs solicitărilor de a oferi datele personale sau datele cardului bancar atunci când întâlniţi astfel de "oferte" pe diferite site-uri.

"Am cheltuit doar 1.200 de lei pentru a începe, iar acum programul ăsta îmi aduce zeci de mii de euro pe zi și merge chiar și în timp ce dorm", se arăta în declarația falsă, care se folosea de o pagină clonată a site-ului nostru.

Numele lui Robert Turcescu apare în diferite reclame și știri false de pe mai multe simulări ale site-urilor unor publicații din România, dar și de pe Instagram și Facebook. Jurnalistul este prezentat ca fiind arestat pentru că ar fi dezvăluit niște ”secrete” prin care oamenii se pot îmbogăți.

[GAL layout="2"]

Nu este pentru prima dată când imaginea Antena 3 CNN este folosită în campanii de phishing sau clipuri video deepfake. De curând, un clip video deepfake creat în numele profesorului Leon Dănăilă şi Antena 3 CNN a circulat pe Facebook.

”Ca urmare a analizării rapoartelor de monitorizare întocmite de direcția de specialitate pentru mai multe materiale audiovizuale postate pe internet, CNA a decis să redirecționeze către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) sesizările și rapoartele aferente privind: videoclipul cu titlul 'Valorificarea resurselor țării', articole referitoare la OMV, Petrom și Transgaz, 'Oportunitate unică pentru cetățenii români'; știrea cu titlul 'Platforma Transgaz îi face pe români bogați', precum și materialul 'Robert Turcescu a fost reținut astăzi după declarațiile sale recente în emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai'.

Totodată, CNA a decis să redirecționeze atât către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), cât și către DNSC sesizarea și raportul de monitorizare întocmit pentru site-ul https://veghepatriei.wordpress.com”, transmite CNA.

La rândul său, Robert Turcescu a reacţionat printr-o postare pe Facebook.

”Nenumărați amici virtuali mi-au semnalat apariția acestor fake-uri SPONSORIZATE pe Facebook. Două chestii am de zis:

  • platforma lui Zuckerberg te blochează dacă miști in front când vine vorba de vaccin, de LGBT si multe altele, dar n-are nicio tresărire când apar astfel de fake-uri.
  • motiv pentru care va rog sa-i transmiteți lui Facebook si lui Mark mai ales, ca nu m-a reținut nimeni și că încă au ocazia să mă pupe in cur.

PS: nu sunt singurul in situația asta, am văzut fake-uri identice cu Andreea Marin, cu Mihai Gâdea, Dan Negru, Irinel Columbeanu si alții...”, a transmis Robert Turcescu într-o postare pe Facebook, după apariția campaniilor de tip phishing.

Nenumărați amici virtuali mi-au semnalat aparitia acestor fake-uri SPONSORIZATE pe Facebook. Două chestii am de...

Publicată de Robert Turcescu pe Joi, 24 august 2023
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole