Antena 3 CNN Politică Campania cu „0 lei” a lui Georgescu ar fi costat 50 de milioane de euro. Șucu: „Noi, oamenii de afaceri, știm costurile”

Campania cu „0 lei” a lui Georgescu ar fi costat 50 de milioane de euro. Șucu: „Noi, oamenii de afaceri, știm costurile”

B.C.
1 minut de citit Publicat la 14:13 04 Dec 2024 Modificat la 19:02 04 Dec 2024

Patronul clubului de fotbal FC Rapid, Dan Șucu, a declarat miercuri, în timpul unei conferințe de presă la Palatul Parlamentului, referitor la campania lui Călin Georgescu de pe TikTok că, potrivit unor estimări ale oamenilor de afaceri, s-ar fi cheltuit peste 50 de milioane de euro până în prezent, deși candidatul la prezidențiale a afirmat anterior că nu a avut o campanie finanțată.

„Dacă vorbim de sprijinul financiar pentru finanțarea unei campanii, eu, personal, ca om de afaceri și majoritatea celor care sunt aici prezenți, noi lucrăm cu sute de mii de clienți, mesajul nostru comercial ne străduim să ajungă cât mai eficient posibil și cât mai puțin alterat către sute de mii de oameni, cam ceea ce se întâmplă și în zona politică”, a declarat Dan Șucu.

De asemenea, a afirmat că oamenii de afaceri cunosc costurile.

„Noi cunoaștem costurile normale de transmitere a peste 100 de milioane de postări într-o zi. Și estimăm că ce s-a cheltuit până acum depășește 50 de milioane de euro. Sunt zile în care, după calculele noastre simple, se cheltuie peste trei milioane de euro, doar pe postări. E netransparent”, a mai spus el.

Dan Șucu a mai declarat că ar vrea să știe cine plătește.

„Eu, înainte de a vota, mi-aș dori să cunosc cine investește toate sumele acestea, pentru că trebuie să fim în cunoștință de cauză când votăm. Probabil că autoritățile române trebuie să divulge ce se întâmplă acolo și cine, pentru că altfel rămânem la părerea că pot exista oameni extrem de controversați care sunt în spatele acestor sume de bani. Aici nu există o părere, nu sunt alarmist, noi suntem oameni care construim, dar costurile de comunicare sunt clare”, a conchis omul de afaceri.

Anterior, echipa de comunicare a candidatului independent Călin Georgescu a transmis că nu a fost o campanie finanțată și că s-a bazat pe voluntari și susținători din țară.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole