Update 20:00. Dumitrescu Constantin, patronul căminului de bătrâni "Casanova", controlat şi închis de autorităţi, face acuzaţii de abuz
"Au venit cu mascaţii la poartă. Cum să le deschid? Este un abuz. Trebuie aprobare să ducă bătrânii nu ştiu unde. Să vină cu un document. Au fost în control, dar nu au spus că revin ca să ia bătrânii. Toţi pacienţii la noi sunt îngrijiţi foarte bine. Se minte", a spus acesta la Antena 3 CNN.
"Ceea ce facem noi este un gest de normalitate. Am auzit că sunt probleme acolo şi ne-am pus la dispoziţie cu spitalul ca să diagnosticăm pacienţii, dacă este cazul. Dacă nu sunt probleme de ce este tot acest scandal", a spus la Antena 3 CNN, preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
"Organele abilitate care astăzi au fost în control au dispus mpsuri care nu au fost respectate. După amiază, inpectoratul Consumatorului Vâlcea a luat decizia de asuspeda temporar activitatea acestui centru. Nu putem lăsa bătrânii de acolo să stea în situaţii critice. Bucătăria neadecvată, în cameră mizerie, condiţii igienico-sanitare, gandaci prin camere, netratarea beneficiarilor în condiţii optime, condiţii insalubre", a spus la Antena 3 CNN, prefectul din Vâlcea, Mihai Oprea.
Update 19:57: Scandal la căminul de bătrâni din Râmnicu Vâlcea, închis de autorități.
Potrivit presei locale, patronii azilului de bătrâni Casanova nu vor să deschidă porțile pentru ca autoritățile să preia bătrânii.
[GAL layout="3"]
Potrivit surselor Antena 3 CNN, în cămin s-ar afla 39 de bătrâni şi 6 angajați.
Cămin de bătrâni din Râmnicu Vâlcea, închis de autorități
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Râmnicu Vâlcea, echipe mixte de control fac verificări în toate centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor de pe teritoriul județului Vâlcea.
În urma controalelor, un cămin de bătrâni a fost închis.
„În urma controalelor efectuate la căminul de bătrâni Casanova din Râmnicu Vâlcea, ca urmare a neregulilor constatate de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Vâlcea, s-a dispus închiderea temporară a acestuia, pe o perioadă de maxim 6 luni”, se arată în comunicat, citat de Mediafax.
Prefectura anunță că a stabilit un plan de măsuri și un grafic pentru realocarea de urgență a beneficiarilor cazați în acest centru rezidențial în alte spații specializate, identificate la nivelul celorlalte instituții similare din județ.