Antena 3 CNN Actualitate Camera Deputaților a aprobat abrogarea recursului compensatoriu

Camera Deputaților a aprobat abrogarea recursului compensatoriu

1 minut de citit Publicat la 12:38 04 Dec 2019 Modificat la 12:38 04 Dec 2019

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu.

S-au înregistrat 272 voturi ''pentru'' şi 5 abţineri.

Proiectul de lege a fost iniţiat de PNL şi a fost comasat cu cel al USR.

Deputaţii au adoptat, la propunerea Ministerului de Justiţie, un amendament potrivit căruia vor beneficia de efectele recursului compensatoriu persoanele condamnate începând cu 24 iulie 2012 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi.

"Prevederile art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi", prevede textul adoptat.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole