Un fenomen periculos pentru sănătate a apărut printre români. Tot mai multe persoane care se vaccinează anti-COVID se tratează după ureche la apariţia primelor efecte secundare. La asta contribuie din plin şi farmaciile, care recomandă pe bandă rulantă medicamente şi suplimente preventive, deşi oamenii nu au niciun simptom. O dovedeşte o filmare cu camera ascunsă făcută în mai multe farmacii din Capitală, unde pacienţilor le sunt vândute medicamente cu pumnul, chiar dacă nu au nevoie de ele.
Iată cum decurge o discuţie între un bărbat vaccinat recent cu serul AstraZeneca şi o farmacistă care îi recomandă, preventiv, pastile pentru contracararea unor efecte secundare inexistente:
- Pacient: A zis să luăm Aspenter, unul pe zi, care e un anticoagulant, cât de cât.
- Farmacistă: Dar nu aţi avut simptome?
- Pacient. Nu, nu am avut, dar am avut colegi care au avut simptome urâte. Pe lângă frisoane şi temperatură, s-a ridicat din pat a căzut în cap, nu mai ştia de el.
- Farmacistă: Deci să înţeleg că la rapel nu mai mergeţi?
- Pacient: Nu mă mai duc. Dacă se face cu alt vaccin, nu ştiu dacă s-o putea.
Tot mai multe persoane cumpără preventiv medicamente împotriva efectelor secundare ale vaccinului, chiar dacă nu prezintă niciun simptom. Iar farmaciile recomandă pastile pe bandă rulantă. Reporterul Antena 3, Cristi Popovici a fost prin mai multe farmacii şi s-a dat un pacient panicat după prima doză de vaccin. Clientul perfect pentru cele mai multe lanţuri de farmacii din Bucureşti.
- Farmacistă: La dvs. nu a apărut niciun efect secundar?
- Reporter: Nu!
- Farmacistă: Atunci puteţi să luaţi, nu are ce să vă facă rău! Un anticoagulant.
- Reporter: Şi se ia unul pe zi?
- Farmacistă: Unul pe zi, la prânz.
- Farmacistă: Iar aici, un comprimat dimineaţa (supliment alimentar), după micul dejun. 67 de lei şi 50 de bani.
Farmacista care recomandă 2 medicamente şi 3 suplimente pentru simptome inexistente
Într-o altă unitate, farmacista ne pune în faţă un pumn de medicamente pentru aceleaşi efecte secundare inexistente.
Farmacistă: V-am dat aşa - Vitamina C, Vitamina D, Zinc, Paracetamol şi Aspenter.
Farmacistă: Trebuie să luaţi o perioadă mai îndelungată, puteţi să luaţi cel puţin o lună de zile. Puteţi merge şi până la trei luni, ca să preveniţi pe viitor o posibilă complicaţie. Deci, nu se întâmplă absolut nimic.
În 7 din cele 10 farmacii prin care am umblat, ni s-au recomandat medicamente antifebrile, antivirale, anticoagulante, vitamine si suplimente, pentru a contracara tot felul de simptome apărute după vaccinarea anti-COVID. Doar trei farmaciste ne-au spus că panica este declanşată pe fond emoţional şi că ar fi bine să aşteptăm si să cerem recomandarea medicului de familie.
Riscurile la care se expun cei care iau "preventiv" medicamente
Una din puţinele farmaciste care au pus mai întâi interesul pacientului, decât profitul companiei a explicat: "Dacă nu simţiţi nimic, bucuraţi-vă că vă simţiţi bine, că nu aţi avut reacţii adverse. Staţi liniştit, nu vă faceţi absolut nicio grijă. Nu luaţi, Doamne fereşte, anticoagulante, pentru că astea vă pot subţia sângele, faceţi hemoragii şi Doamne fereşte!"
Specialiştii spun că ne expunem unor riscuri uriaşe dacă luăm fără reţetă medicamente împotriva efectelor secundare ale vaccinării. La apariţia unor efecte secundare, trebuie să cerem sfatul medicului de familie, nu al farmacistului.
"După vaccinarea împotriva COVID-19, nu trebuie să ne administrăm niciun fel de tratament preventiv, cu atât mai mult tratamente anticoagulante sau antiagregante plachetare. Aceste tratamente cresc riscul de hemoragie. De asemenea, nu trebuie administrate niciun fel de medicamente care să stimuleze imunitatea, după vaccinarea anti-COVID", a explicat pentru Antena 3 dr. Radu Ţincu, medic primar ATI-Toxicologie.