Antena 3 CNN Actualitate Călugări din Vâlcea uciși pentru o comoară. Mărturia care le dă fiori localnicilor

Călugări din Vâlcea uciși pentru o comoară. Mărturia care le dă fiori localnicilor

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 23:45 18 Dec 2020 Modificat la 23:45 18 Dec 2020

Potrivit uneia dintre legende, domnitorul Mircea Ciobanu şi soţia sa, doamna Chiajna, ar fi îngropat într-unul din zidurile lăcaşului un cazan cu galbeni, aşa cum se obişnuia în acele vremuri, pentru a fi de ajutor în vremuri de restrişte.

„Aceste zone care i-au atras atât pe călugări şi pe maici, dar şi pe haiduci, sunt încărcate de legende despre comori, lupte, păcate şi tragedii. Se mai vorbeşte şi încă se mai caută comorile Haiducului Sava care a fost căpitan de oaste şi ale lui Barbu Craiovescu care s-a călugărit cu numele de Pahomie”, a spus prof. dr. Florin Epure, potrivit Adevărul.

Potrivit specialistului, în Epoca medievală, pe Valea Cheii, a fost comisă o crimă odioasă. Drept mărturie a rămas un loc care aminteşte de tragedia petrecută aici, unde şi-au găsit sfârşitul a „sute de monahi”.

„Se spune că 300 de călugări au fost decapitaţi şi măcelăriţi. Localnicii de aici, din Olăneşti, le-au luat trupurile şi le-au înmormântat într-un loc izolat, din munte.

Există două legende care vorbesc despre acest loc şi ce s-a întâmplat atunci, nici una însă nu este probată de realitatea istorică. Ele însă s-au transmis mai departe din generaţie în generaţie”, a spus directorul de la Cultură.

„Domnitorul avea două fete de măritat. Întâmplarea a făcut ca prima să se mărite cea mică, nu cea mare, după cum era cutuma tradiţională. Supărată, aceasta, Stana pe numele ei, a fugit peste munţi. S-a căsătorit cu un nemeş ungur”

Legenda spune că după moartea lui Mircea Ciobanu, nemeşul ungur ar fi venit cu ceata lui, de dincolo de Carpaţi, din Ţara Ungurească, şi „i-a căznit” potrivit documentelor şi după cum spune şi cronicarul, pe aceşti monahi ca să dezvăluie unde este locul tainicului cazanului cu galbeni. Şi cum aceştia au refuzat să încalce legământul făcut pentru păstrarea secretului, cei 300 de călugări ar fi fost decapitaţi”, povesteşte specialistul de la Cultură.

În locul în care au fost îngropaţi, în taină au fost cioplite trei cruci, ca să amintească de sacrificiul lor, cunoscute şi astăzi sub denumirea de Crucile Moşilor.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole