Antena 3 CNN Actualitate Călin Popescu Tăriceanu: „Proiectul legislativ privind votul în diaspora va intra luni în plenul Senatului”

Călin Popescu Tăriceanu: „Proiectul legislativ privind votul în diaspora va intra luni în plenul Senatului”

1 minut de citit Publicat la 11:28 01 Iul 2019 Modificat la 11:28 01 Iul 2019

Proiectul privind votul în străinătate va fi supus luni spre aprobare plenului Senatului şi va fi trimis apoi Camerei Deputaţilor, a anunţat preşedintele Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu, după şedinţa Biroului permanent. 

"În Biroul permanent, astăzi am demarat procedurile privind avizele instituţiilor legale, cât şi transmiterea către comisii: Comisia de politică externă, Comisia de administraţie şi celelalte comisii care sunt prevăzute în Regulament. Ele vor trebui să dea astăzi avizele şi să prezinte şi raportul, în aşa fel încât după-amiază acest proiect de lege va intra spre aprobarea plenului şi va fi trimis, tot astăzi, la Camera Deputaţilor. Sperăm ca miercuri să fie aprobat", a precizat Tăriceanu. 

Citește Și Călin Popescu Tăriceanu, declarații înainte de ședința ALDE: „Cea mai bună soluție este să avem un candidat unic. Timpul ne presează”

Comisia parlamentară comună, condusă de senatorul Dorin Bădulescu, a adoptat forma finală a legii privind votul în diaspora cu câteva amendamente. În primul rând, prelungirea timpului de vot, a duratei de vot la trei zile - vineri, sâmbătă şi duminică şi, în al doilea rând, prelungirea duratei de vot pe parcursul zilei până la ora 24,00, permiţând tuturor celor care sunt în incinta consulatelor sau ambasadelor, în incinta secţiilor de votare să voteze şi după ora 21,00. O altă modificare a legii vizează introducerea votului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale, votul prin corespondenţă putând fi folosit până acum la alegerile parlamentare. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole