Antena 3 CNN Actualitate Călin Popescu Tăriceanu, primele declarații după ce a fost votat candidat al ALDE la alegerile prezidențiale: „Sunt dezamăgit de decizia PSD pentru prezidențiale”

Călin Popescu Tăriceanu, primele declarații după ce a fost votat candidat al ALDE la alegerile prezidențiale: „Sunt dezamăgit de decizia PSD pentru prezidențiale”

3 minute de citit Publicat la 16:18 24 Iul 2019 Modificat la 16:18 24 Iul 2019

Membrii ALDE au decis că liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este cea mai bună variantă pentru a fi candidatul partidului la alegerile prezidențiale. 

„Am avut o discuție cu colegii mei, o lungă dezbatere în care le-am prezentat câteva dintre considerațiile care au stat la baza deciziei de a mă înscrie în această cursă electorală. Le mulțumesc foarte mult colegilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Acest lucru implică din partea mea o uriașă responsabilitate față de ei, dar și cei care își pun speranță în candidatura mea. Mă refer la simpatizanți și care cred că o astfel de candidatură e o soluție bună pentru viitorul României”. 

„În ultimele zile, toată scena politică a fost invadată de informații referitoare la candidaturi, alianțe și așa mai departe. După cum știți, a existat o veche discuție în cadrul coaliției cu privire la desemnarea unui candidat comun. Ar fi trebuit desemnat pe baza unor elemente, unor date obiective, adică rezultatele sondajelor. Aceste rezultate indică câteva lucruri foarte clare. În primul rând, dintre alegători, peste 59% consideră că e utilă o candidatură comună. Peste 80% dintre alegătorii PSD și ALDE consideră că această candidatură comună ar trebui să fie legată de persoana mea. Pentru că trebuie să avem o candidatură care să întrunească cele mai mari șanse de succes la viitoarea bătălie pentru alegerile prezidențiale. La discuțiile pe care le-am avut cu cei din PSD am primit același răspuns, că PSD e un partid prea mare ca să nu aibă propriul candidat. Fără îndoială, PSD e un partid mai mare ca ALDE, dar a nu avea propriul candidat nu înseamnă că partidul e mai mic. În PSD își propun mult prea puțin. Vor să aibă un candidat care să ajungă în turul II, dar nu-și pun problema de a câștiga alegerile. Noi ne dorim mai mult, ne dorim să câștigăm alegerile. I-am spus doamnei Dăncilă că acest lucru s-ar putea face realizând o coaliție în trei. Și Victor Ponta ar fi fost de acord să realizăm o coaliție în trei care să susțină candidatura mea. Dar PSD își dorește candidat propriu. Nu putem decât să luăm act de acest lucru. Pentru mine și colegi nu a fost o surpriză, dar e o dezamăgire”, a spus Tăriceanu. 

„Eu cred, în pofida faptului că actualul președinte are primul loc în sondaje, el poate fi înfrânt în final. Alegerile nu sunt neapărat alegeri de partid, cum sunt în cazul alegerilor locale sau parlamentare. Aici cetățenii aleg o persoană care poate să întruchipeze cât mai mult din aspirațiile lor, de a reprezenta România într-un anume fel. Având în vedere cum a reprezentat actualul președinte România în cei aproape 5 ani de mandat, nu cred că merită să i se acorde un al doilea mandat. De la început și-a abandonat rolul de mediator și a devenit un fel de activist politic în vestă roșie la manifestațiile de stradă. A închis ochii sau chiar a încurajat abuzurile procurorilor, nu a fost capabil să-i promoveze interesele României în cadrul Consiliului European. Nu a făcut nimic, decât vizite externe costisitoare. Nu am avut un preșdinte care s-a distins măcar prin acțiunile de politică externă. Nu am observat alte lucruri remarcabile”. 

Tăriceanu a mai spus că, în ciuda deciziei PSD de a avea un candidat propriu, decizie pe care o regretă, acest lucru nu înseamnă o rupere a coaliției de guvernare. 

„Am văzut care e decizia celor din PSD, regret lucrul acesta, dar vom continua să rămânem parteneri corecți în coaliția de guvernare. Voi face toate eforturile să duc o campanie corectă și cu o atitudine de respect față de doamna prim-ministru, așa cum acord respect și celorlalți candidați”, a adăugat șeful ALDE. 

Etichete: Tariceanu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole