Parlamentul a adoptat o declaraţie în care preşedintele Klaus Iohannis, Consiliul Suprem al Magistraturii şi Ministerul Public sunt acuzaţi de „abuz de drept” şi de „uzurpare” a dreptului Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, ca urmare a sesizării depuse la CCR privind OUG 13.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri că președintele Klaus Iohannis trebuie să intre în limitele Constituției.
„Nu este un concurs de legitimitate între Parlament și președinte, așa cum crede și lasă impresia președintele că-și dorește Parlamentul. Fiecare avem o legitimitate, dar diferită. Parlamentul reprezintă poporul, iar președintele reprezintă statul. Sunt noțiuni distincte, nu trebuie să se supere președintele pe acest lucru”, a spus preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, miercuri, la Antena 3.
„Ce ar trebui să-l preocupe pe președinte ar fi cum face să intre în normele Constituției”, a adăugat preşedintele Senatului.
„Eu cred că își dă seama că are deja la activ niște greșeli care nu sunt utile pentru exercițiul mandatului și nici pentru viitor”, a mai spus Tăriceanu.