Călin Popescu Tăriceanu, co-președintele ALDE, a făcut acuzații grave după alegerile locale de duminică.
"Observăm că în România e practic o disoluţie a instituţiilor statului. Instituţiile de forţă şi guvernul fac cam ce vor, dar nu ceea ce trebuie. Nu s-a organizat o celulă de criză pentru a rezolva adecvat problema inundaţiilor. E, dacă vreţi, o reflectare a modului în care România e guvernată în această perioadă. Dovedeşte că nu are niciun fel de responsabilitate faţă de cetăţeni. Alegerile locale reprezintă un moment important în care întreaga clasă politică ar trebui să analizeze cu maximă responsabilitate cum vom conduce Românie de acum înainte, ţinând cont de pierderea de încredere. Trebuie un efort major de recâştigare a încrederii.
Rezultatul pe care l-am obţinut ne mulţumeşte prin prisma faptului că suntem un partid creat în urmă cu aproximativ 10 luni. Avem o obligaţie să răsplătim votul cu un comportament ireproşabil, care să dea dovadă de responsabilitate, de moralitate şi de competenţă.", a spus Călin Popescu Tăriceanu.