Antena 3 CNN Emisiuni iThink Pașii care trebuie respectați obligatoriu pentru a ajunge la succes! Călin Iepure: ”Se aplică la orice nivel!”

Pașii care trebuie respectați obligatoriu pentru a ajunge la succes! Călin Iepure: ”Se aplică la orice nivel!”

Laura Dinu, Iusti Fudulu
4 minute de citit Publicat la 22:00 11 Dec 2023 Modificat la 22:00 11 Dec 2023

Călin Iepure a explicat, în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, care sunt pașii care trebuie respectați obligatoriu atunci când ne dorim să realizăm un parteneriat de succes, indiferent că vorbim de afaceri sau viață personală. 

Treapta 1: Chimia

Potrivit acestuia, chimia între cei doi este esențială. 

”Este posibil ca mie să îmi placă foarte tare de tine, să îmi fie drag să ies cu tine la o cafea, dar s-ar putea ca o altă persoană să nu te placă atât de mult. Și atunci cred că un element esențial în influențare este partea de chimie sau compatibilitate între persoane. Și atunci, când vorbim de parteneriate, cred că este foarte important contextul în care trebuie să stabilești acel parteneriat. Cu alte cuvinte, chimia stă la baza scării, dacă ne imaginăm că există o scară și avem diferite trepte. Deci este foarte important ca parteneriatul să se stabilească în momentul în care există un context prielnic. Și pentru asta există scara parteneriatelor. 

Așadar, un element care din punctul meu de vedere este esențial, este faptul că primul țăruș din această scară este chimia, compatibilitatea între noi doi. Consider că nu ai cum, pe termen lung, să ai un parteneriat de succes dacă tu nu te înțelegi bine cu partenerul tău. Și asta se aplică oriunde. În momentul în care vrei să faci o rețetă nouă de prăjitură și ai o vecină care și ea se pricepe la gătit, ca tu să ai o rețetă de succes, va trebui ca tu să te înțelegi, să existe un pic de compatibilitate între tine și vecină. Asta se poate aplica la orice nivel”, a explicat Călin Iepure. 

Treapta 2: Caracterul

”După chimie, sau compatibilitate, următorul nivel este partea de caracter, mai ales în momentul în care ai nevoie să dezvolți ceva pe termen lung cu cineva, caracterul este foarte important. 

De multe ori spun că oamenii sunt angajați pentru ceea ce știu și sunt dați afară pentru caracter. Asta se aplică și în business dar și în momentul în care vrei să faci un parteneriat cu cineva. În momentul în care caracterul este unul găunos, unul care nu este potrivit cu valorile tale, pe termen lung, acea persoană va pleca. Și o să plece cu multe probleme, cu războaie, cu tot felul de lucruri de genul acesta. 

Treapta 3: Competența

Următoarea treaptă este treapta competenței. Acum deja contează competența. De asta nu am pus competența pe prima treaptă, deoarece, dacă treci de această treaptă a caracterului, dacă nu ai această treaptă solidă, nu are rost să treci mai departe. Pentru că, în cazul în care caracterul persoanei nu este unul potrivit, nu vei putea urca la treapta competenței. Deci avem compatibilitate, caracter, competență. Și la competența nu mă uit neapărat ca omul să aibă competența respectivă. Să zicem că ai caracterul potrivit, vreau să te iau în echipa mea, dar nu ai competențele necesare. Poate nu ești atât de bun. Dar atunci când vine vorba de competență, mă uit la dorința de a învăța, de a lucra, de a crește. Și am observat foarte multe companii care angajează juniori cu caracterul potrivit pentru că aceste competențe se pot dobândi. Știm cu toții că aceste competențe pot fi învățate”, mai spune el.

Treapta 4: Claritatea

”Următoarea treaptă este treapta clarității. Pentru că observ de multe ori că sunt oameni care încearcă să facă parteneriate, dar nu știu ce se așteaptă unii de la alții. Și atunci apar probleme de tipul ”mă așteptam să faci asta”. De ce apar aceste lucruri? Pentru că nu ai fost destul de clar de la început. 

Treapta 5: Câștigul

Următoarea treaptă este partea ce ține de câștiguri, partea de cash. De ce nu am pus-o la partea de claritate? E important să știm, în funcție de rolul pe care îl avem în parteneriatul respectiv, cum împărțim veniturile. Nu neapărat bani, poate de cele mai multe ori sunt bani, dar și cum împărțim în cazul în care nu avem profituri. Pentru că s-ar putea să avem și pierderi, s-ar putea să trebuiască să împărțim pierderile. Și atunci este important ca partea asta să fie foarte bine stabilită.  

Treapta 6: Cheful

După partea de câștig, urmează ceva ce se numește chef. Cheful vine de la disponibilitate. De multe ori, această treaptă a disponibilității prăbușește toată scara. Și de asta este foarte important pentru mine să știu și este foarte important pentru parteneriatul nostru să funcționeze, dacă ai disponibilitatea pentru a face lucrul acesta. 

Treapta 7: Cauza comună

Și ultima treaptă, care din punctul meu de vedere este cea mai importantă pentru a avea un partener pe termen lung, se numește cauza comună. Adică trebuie că cei doi să aibă aceeași viziune, aceeași cauză pentru care luptă, și atunci vor sta mult timp unul alături de celălalt. Pentru că parteneriatele pot fi de mai multe tipuri. Adică parteneriate for a reason, for a season sau for a life time”, a mai explicat Călin Iepure în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

Etichete: Călin Iepure
Citește mai multe din iThink
» Citește mai multe din iThink
TOP articole