Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale Călin Georgescu susține că nu a dat niciun ban pe campania sa: „Zero buget. Trebuie să crezi că suntem în mâna lui Dumnezeu”

Călin Georgescu susține că nu a dat niciun ban pe campania sa: „Zero buget. Trebuie să crezi că suntem în mâna lui Dumnezeu”

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 09:03 25 Noi 2024 Modificat la 10:54 25 Noi 2024

Călin Georgescu, candidatul care a surprins România și întreaga lume cu victoria sa din primul tur al alegerilor prezidențiale, a acordat un interviu afaceristului Ștefan Mandachi, publicat sâmbătă, în cadrul căruia a fost întrebat cum și-a finanțat campania.

Ștefan Mandachi: Cum ați reușit să depășiți această problemă financiară? Pentru că nu ați avut, din ce înțeleg, fonduri.

Călin Georgescu: Pentru că trebuie să avem încredere nelimitată în destinul acestei țări și în ceea ce ne dorim, în ceea ce credem și să ne lăsăm purtați de Dumnezeu. Astfel este imposibil. Și este demonstrația clară că milioanele cheltuite de stat, gândiți-vă că partidele politice au fost subvenționate în ultimul instanță, partidele parlamentare, mă scuzați, evident, nu, așa, și s-au cheltuit foarte mulți bani pentru această campanie. Am văzut afișele, acelea mari, mai mult de da, m-am interesat și eu, vă spun sincer, nu știam nimic. Dom'le, cât costă? M-am zis că am costat 40-50 de mii închiriatul. Și au fost peste tot. Nu contează cine a fost.

Ștefan Mandachi: N-ați avut niciun panou în toată campania?

Călin Georgescu: N-am avut niciunul. Și au venit atunci și am spus așa, dom'le, nu este o campanie. Eu de aici am plecat. Că m-ați întrebat, vă dau răspunsul concret. Nu este o campanie. Este o chemare. Este o lucrare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. Asta a fost startul. Și de aici au plecat toți cu Dumnezeu. Însă revenind la acest lucru, eu la rândul meu am fost acuzat că sunt unii care plătesc. Nu plătește nimeni, domnule. Toată lumea este liberă. Da, uitați, am adus aici special hârtia, uitați, vă și arăt, de la mandatarul financiar, zero. Zero buget. Dar știți de ce? Pentru că trebuie să crezi cu desăvârșire că suntem în mâna lui Dumnezeu. Așa cum au crescut și au trăit și au crezut moșii și strămoșii noștri. Ați înțeles? Și de aceea este spiritul acesta nobil al legăturii care s-a pierdut cu esența ta. Aici este problemă. Credeți că românii înțeleg fundamentul ce răspuns ai. Păi știți cum e? Toți vor să conducă, dar nimeni nu conduce conștiința către schimbare. Și asta s-a întâmplat acum. S-a condus conștiința omului către schimbare.

Ștefan Mandachi: Mulți sublinează latura aceasta spirituală a dumneavoastră. De ce este importantă?

Călin Georgescu: Nu există democrație fără spiritualitate. Nu există. Nu există așa ceva.

Ștefan Mandachi: Dar ce este spiritualitatea?

Călin Georgescu: Înseamnă conectarea pe care tu trebuie să o ai cu sinele tău interior. Deci de aia se spune împărăția lui Dumnezeu este în interiorul vostru. Că nu o spune degeaba Iisus Hristos. Însă cea mai celebră propoziție a tuturor timpului lor și care va fi în eternitate este aceasta. Dumnezeu este iubire. Ori Eminescu a spus, de 2000 de ani se predică iubirea și noi ne sfârșiem între noi. Exact ce se vede astăzi. Ați văzut? Noi nu suntem în stare nici pe Eminescu să facem pace cu el. Câți dintre cei care pe i-ați avut aici au știut că Eminescu nu este predat în școală astăzi? 

Am văzut cu ochii noștri, este esențial, pentru că baza și fundamentul viitorului acestei lume este relația umană, nu este altceva. Relația umană subliniez, relațiile umane. A scris-o o carte, maestrul Gheorghe Zanfir, printre altele, multele, cu măreție, cum am spus eu, cântă la sufletul umanității. Nu pentru. La sufletul umanității. 

(...) Pentru noi este foarte important să conștientizăm că avem nevoie să apărăm umanitatea din noi. Și de aceea spun, luptă să devii conștient, să aperi esența vieții, nu aparențele ei. Noi suntem pe aparență omenirea astăzi. Vedeți, această luptă materială a subjugat toată omenirea. Asta este noul cancer, pe care eu îl definesc așa. Lupta materială, lupta după putere, de fapt.

Ștefan Mandachi: Și dumneavoastră vreți putere, vreți să luați puterea în România.

Călin Georgescu: Da, dar puterea nu este peste ceilalți. Puterea este să schimbi realitatea. Da, este puterea unui lider. Pentru că liderul nu este să aducă probleme. Este să rezolve probleme. Aici este diferența între mine și ceilalți. (...) Eu vreau să fiu un președinte, clar, vă spun, care să apăr copiii acestei țări. Să apăr familia creștină, să readuc sănătatea în România, să fie o țară sănătoasă complet, să readuc și să apăr libertățile, să fie o țară în care să readucem cultul onoare și demnității. Asta este esențial pentru om. Cultul demnității. Să fii demn. Dacă nu ești demn, s-a terminat.

Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale
» Citește mai multe din Alegeri prezidenţiale
TOP articole