Antena 3 CNN Actualitate Educație Calendarul pentru simulările la Evaluarea națională şi Bacalaureat 2025. Propunerile ministrului Educaţiei

Calendarul pentru simulările la Evaluarea națională şi Bacalaureat 2025. Propunerile ministrului Educaţiei

de Claudia Popovici    |   

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a publicat, duminică, propunerea de calendar pentru desfăşurarea simulărilor pentru Evaluarea naţională şi Bacalaureat 2025. Proiectul va fi pus în curând în dezbatere publică.

Pentru simularea Evaluării naţionale au fost înaintate datele de 17 martie 2025 pentru Limba şi literatura română, 18 martie 2025 pentru Matematică şi 19 martie 2025 pentru Limba maternă, iar rezultatele ar urma să fie publicate pe 31 martie.

[GAL layout="2"]

În ceea ce priveşte simularea examenului de Bacalaureat, probele ar urma să se desfăşoare în perioada 24 - 27 martie 2025, iar pe 8 aprilie se propune comunicarea rezultatelor. Pe 24 martie se propune proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 25 martie - proba obligatorie a profilului, 26 martie - proba la alegere a profilului şi specializării şi 27 martie - Limba şi literatura maternă.

"Stimaţi profesori şi părinţi, am ţinut cont de sugestiile dumneavoastră ca datele simulărilor pentru Evaluarea naţională şi Bacalaureat să fie publicate mai devreme. Prin urmare, ca noutate faţă de anii şcolari trecuţi, stabilim datele simulărilor naţionale înainte de începerea anului şcolar", se arată într-o postare a ministrului Educaţiei, pe pagina sa de Facebook.

Ea a precizat că această propunere va fi lansată curând în consultare publică de către Ministerul Educaţiei, împreună cu propunerile de calendare pentru examenele naţionale.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile