Antena 3 CNN Actualitate Calendarul majorării pensiilor. Când vin deciziile de pensionare şi când sunt distribuiţi banii

Calendarul majorării pensiilor. Când vin deciziile de pensionare şi când sunt distribuiţi banii

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 09:36 01 Aug 2024 Modificat la 12:41 01 Aug 2024

A mai rămas doar o lună până când peste trei milioane de vârstnici urmează să primească pensiile majorate

Mai exact, între 15 şi 31 august, Casa Naţională de Pensii a anunţat că vor fi livrate deciziile de recalculare, prin care românii vor afla dacă vor primi sau nu bani în plus la pensie. 

Ce ştim concret este faptul că de cele mai mari majorări se vor bucura pensionarii care au stagii mari de cotizare. 

Aşadar, deciziile vor fi livrate personal de poştaşi şi dacă seniorii nu vor fi acasă, le pot ridica de la sediile poştale şi, ulterior, de la casele teritoriale de pensii.

Nimeni în afară de titular nu poate primi decizia de recalculare.

Ulterior, timp de două săptămâni, adică de pe 2 până pe 15 septembrie urmează livrarea pensiilor. 

[GAL layout="2"]

În această perioadă, cei care vor beneficia primii de noua recalculare sunt cei care primesc pensia prin poştă. 

Citeşte şiCâţi bani va primi un român cu pensia minimă socială, după majorarea din 2024. Anunţul făcut de ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu

Din 12 septembrie încolo, vor fi alimentate şi cardurile pentru vârstnicii care încasează pensiile prin bancă.

După recalcularea din septembrie, urmează şi „mica recalculare” care va fi gata până în februarie 2025. 

De aceste majorări vor beneficia pensionarii care înainte de 2001 au avut sporuri, venituri în acord global, ore suplimentare sau alte beneficii extrasalariale. 

De asemenea, pe 1 ianuarie 2025 va avea loc o indexare automată a pensiilor cu rata inflaţiei. Noua lege prevede, pe lângă această indexare cu rata inflației, şi un plus de 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie.

Cum arată calendarul majorării pensiilor

15-31 august - Casa Naţională de Pensii a anunţat că vor fi livrate deciziile de pensionare după recalculare

2-15 septembrie - distribuirea prin poștă a pensiilor în noul cuantum

12 septembrie - virarea pensiilor pe card

1 ianuarie 2025 - indexarea pensiilor cu rata inflației

februarie 2025 - finalizarea celei de-a doua recalculări.

Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul

Noua formulă de calcul i-a bulversat pe mulți pensionari deși la prima vedere pare simplă. Cel mai important lucru la recalculare îl reprezintă numărul de ani munciți.

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023. 

Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi au intrat în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe vor fi din septembrie.

Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 de lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.

Formula pentru plata pensiei:

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei. 

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an). 

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole