Antena 3 CNN Actualitate Religie CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. Ce sfânt mare sărbătorim astăzi

CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. Ce sfânt mare sărbătorim astăzi

1 minut de citit Publicat la 00:30 30 Iul 2019 Modificat la 00:30 30 Iul 2019

CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. Biserica Ortodoxă a rânduit lăsatul secului pentru începutul Postului Sfintei Marii pe data de 31 iulie, însă, dacă se întâmplă miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. De asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii însăşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. In fiecare an, la data de 30 iulie, Biserica Ortodoxa Romana face pomenirea unui ales apologet al valorilor moralei crestine. Este vorba de Sfantul Sfintit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei. Martirizat la Roma in a doua jumatate a secolului al treilea, el a ramas in constiinta Bisericii lui Hristos ca vindecator al celor bolnavi si sfant al iubirii crestine si al familiei. In plina zi de sarbatoare, Sfantul Valentin ii binecuvanteaza pe credinciosii romani, o particica din sfintele sale moaste fiind depuse in Biserica Delea Noua, din Bucuresti.

CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. Sfintii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos si Andronic au facut parte din numarul celor 70 de Apostoli ai lui Hristos.

CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. Sfantul Sila a fost trimis de la Iersualim la Antiohia, impreuna cu Pavel si Barnaba, ca sa lamureasca disputa legata de taierea imprejur: daca trebuie sau nu sa fie taiati imprejur cei care vin la credinta in Hristos. Sfantul Sila a fost hirotonit episcop al Corintului. 

CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. Sfantul Silvan a fost episcop al Tesalonicului si a primit multe chinuri pana la trecerea sa la cele vesnice.

CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. Sfantul Crescens a fost mai intai impreuna-lucrator cu Sfantul Apostol Pavel (II Timotei 4: 10), iar apoi Episcop in Galatia si misionar in Galia, unde a primit moartea muceniceasca in vremea imparatului Traian.

CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. Sfantul Epenetos este pomenit in Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel (16: 5) si a fost Episcop in Cartagina.

CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. Sfantul Andronic, care a fost Episcop al Pannoniei (Romani 16: 7) si a vestit invatatura lui Hristos in Italia.

CALENDAR ORTODOX 30 IULIE. Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfintei Mucenite Iulita din Cezareea;

 

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole