Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar ortodox 24 mai 2021. Sărbătoare de Sfântul Simeon

Calendar ortodox 24 mai 2021. Sărbătoare de Sfântul Simeon

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 20:56 23 Mai 2021 Modificat la 20:56 23 Mai 2021

Calendar ortodox 24 mai 2021. Sărbătoare la creştinii ortodocşi din întreaga lume de Sfntul Simeon cunoscut şi ca "cel din Muntele Minunat" sau Simeon Stâlpnicul.

În fiecare an, pe 24 mai, este sărbătorit Sfântul Simeon.

Sfântul Cuvios Simeon s-a născut în Antiohia Siriei, în anul 522. La vârstă de 6 ani ajunge în pustie, la părintele Ioan. Prin purtarea de grijă a acestui părinte, s-a dat celor mai aspre nevoințe de postiri, privegheri și rugăciune.

A intrat în la mănăstire când avea şase ani şi a fost ucenicul arhimandritului Ioan de la care a învăţat nevoinţele, smerenia şi privegherea şi nu înceta să-şi uimească mentorul cu râvna lui.

Calendar ortodox 24 mai 2021. Cine a fost Sfântul Simeon

S-a stabilit pe un stâlp unde cânta zilnic cei 150 de psalmi şi multe alte cântări şi rugăciuni aducând slavă lui Dumnezeu.

Oamenii se adunau mereu la stâlpul lui și ascultau cuvintele sale. Vindeca cele mai cumplite boli, îmblânzea fiarele sălbatice, vedea la mari depărtări și putea vedea ce este în sufletul oamenilor.

Uneori petrecea fără somn și câte treizeci de zile și fără mâncare, spunându-se că era hrănit de îngeri.

În tradiția populară, Simeon Stâlpnicul e cel care susţine cerul şi pământul. El domneşte asupra vânturilor şi poate aduce cutremure. De aceea, ziua lui e foarte importantă şi trebuie respectată cu sfinţenie.

În această zi nu se calcă, nu se spală și nu se fac treburi casnice.

Se mai spune și că cine se ceartă cu cineva azi sau face rele, o va ține așa toată săptămâna.

Calendar ortodox 24 mai 2021. Rugăciune pentru Sfântul Simeon

"Prea Cuvioase Părinte Simeoane, cel ce, încă din copilărie fiind nevoitor şi iubitor al frumuseţii cereşti, ai strălucit cu harul tău peste toate marginile pământului, ascultă rugăciunea noastră, a celor greu încercaţi de nevoi şi de ispite.

Tu, cel ce te-ai învrednicit de adevărata cunoaştere a Duhului, mijloceşte pentru noi către Bunul Dumnezeu să ne împărtăşească şi nouă harul Său cel sfinţitor. Luminează-ne prin rugăciunile tale bineprimite de Dumnezeu şi dăruieşte-ne sănătate, pace sufletească şi cunoaşterea celor dumnezeieşti.

Fereşte Biserica cea Adevărată de rătăcirile acestui veac şi roagă-l neîncetat pe Hristos să ne ierte păcatele multe şi grele şi să ne întărească în dragostea Sa, făcându-ne să înţelegem că numai El este împlinirea tuturor dorinţelor noastre. Amin".

Etichete: calendar ortodox
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole