Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar ortodox 18 august 2023. Sărbătoare de Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Pantanassa, izbăvitoarea de cancer

Calendar ortodox 18 august 2023. Sărbătoare de Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Pantanassa, izbăvitoarea de cancer

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 22:00 17 Aug 2023 Modificat la 22:00 17 Aug 2023

În fiecare an, pe 18 august, Biserica Ortodoxă cinsteşte Icoană Maicii Domnului cea numită "Pantanassa", adică " Împărăteasa tuturor", una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Născătoarei de Dumnezeu, prezentă la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos.

Prin rugăciunile săvârșite înaintea acestei icoane, mulți credincioși s-au vindecat de cancer și de alte boli incurabile.

Pentru minunile săvârșite de Maică Domnului, icoanele ei, păstrate în bisericile mănăstirilor, sunt ferecate în aur și împodobite cu pietre și bijuterii.

Numele ei provine din greacă, care se traduce prin sintagma Împărăteasa tuturor.

Calendar ortodox 18 august 2023. Sărbătoare de Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Pantanassa

Icoana Maicii Domnului Pantanassa este una dintre cele șapte icoane făcătoare de minuni care se află la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, așezământul monahal în care sunt păstrate cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului din Sfântul Munte Athos.

Icoana o înfățișează pe Maica Domnului așezată pe un tron împărătesc, ținându-l pe pruncul Hristos în brațe, iar de o parte și de alta, în spatele lor, se află cei doi arhangheli, Mihail și Gavriil, cu mâinile întinse în rugăciune.

Conform documentelor aflate în arhiva Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped, icoana „Pantanassa” a fost zugrăvită în jurul secolului al XVII-lea și a fost adusă de către obştea lui Gheron Iosif Vatopedinul, atunci când s-au mutat cu toții de la Nea Skiti la Vatoped.

În acest an, 2021, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Părintelui Iosif Vatopedinul și 12 ani de la moartea sa. Părintele Iosif a adormit întru Domnul, chiar de ziua lui, în ziua de 1 iulie 2009.

Foarte multe copii ale icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” au ajuns în toată lumea ortodoxă – Serbia, Bulgaria, Rusia și în multe alte țări ale căror credincioși au evlavie la icoanele Maicii Domnului din Sfântul Munte.

Într-una dintre vizitele sale în țara noastră cu prilejul donării unei copii a icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”, Arhim. Efrem Vatopedinul mărturisea: „Vă aducem copia unei icoane făcătoare de minuni, care se află la mănăstirea noastră și care se numește Pantanassa (Atotîmpărăteasa); o icoană care face foarte multe tămăduiri, și care, îndeosebi, vindecă pe cei bolnavi de cancer. Sunt nenumărate minunile care se întămplă sub ochii noștri”. În țara noastră, găsim câteva icoane ale Maicii Domnului Pantanassa în următoarele locuri: la Biserica Rusă din Bucureşti, la Mănăstirea Oaşa din judeţul Alba şi la Mănăstirea Şinca Nouă din judeţul Braşov.

Rugăciune făcătoare de minuni către Icoana Maicii Domnului Pantanassa

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane.

Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu.

Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă.

Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole