Priscilla şi Acvila erau evrei de neam şi aveau ca îndeletnicire facerea de corturi. Ei se aflau la Roma în anul 52 d.Hr., când împăratul Claudius (41-54 d.Hr.) i-a scos afară pe toţi evreii din Italia, datorită, se pare, tulburărilor dintre ei din pricina noii învăţături despre Hristos.
Cuviosul Martinian a intrat in viata monahala la varsta de 18 ani, petrecand intr-o pestera, din apropierea Cezareei Palestinei, vreme de 25 de ani, in infranare si rugaciune.
Dumnezeu l-a invrednicit cu darul tamaduirii, multi oameni dobandind vindecare prin sfintele lui rugaciuni. De asemenea, sfantul a vindecat chiar si multi indraciti. Pentru aceasta, diavolul, avea sa aduca asupra Sfantului Martinian numeroase ispite si naluciri, pentru a-l indeparta de viata sihastreasca. Cel mai mult l-a ispitit insa diavolul pe cuviosul Martinian, cu patima desfranarii.
Odata, primind in chilie o femeie, pentru a ramane in timpul noptii, si pe care nu s-a indurat sa o lase afara, prada animalelor salbatice, aceasta a marturisit ca venise pentru el, pentru a se convinge toti ca viata lui nu este vrednica de lauda.
Cuviosul, ascultand-o, se invoia, putin cate putin in inima sa. Dar mai inainte de a cadea in pacat, a fost tras inapoi de la cadere, prin dumnezeiescul har. Atunci, Sfantul Martinian aprinzand multe lemne, a sarit in mijlocul focului, dojenindu-se si zicandu-si: "de vei putea sa rabzi, Martiniane, focul iadului, lasandu-te in voia poftei, supune-te femeii!” Si asa arzandu-se pe sine si smerind salbaticia trupului, pe femeia, care si-a venit in fire vazand acestea, a trimis-o la manastire.
Apoi, cuviosul s-a ascuns pe o insula pustie unde a trait timp de 10 ani. Intr-o dimineata, naufragiind o corabie, o fata care se agatase de o scandura, a ajuns pana la locul unde se nevoia sfantul.
Acesta i-a lasat fetei hrana si adapostul sau, apoi, zicandu-si: "Fugi, Martiniane, sa nu te ajunga ispita!“, s-a aruncat in mare, inotand pana la tarm.
Ultima parte a vietii, Martinian si-a petrecut-o pribegind din loc in loc pana cand, intr-o zi, a sosit la Atena. Aici a adormit in Domnul, invrednicindu-se a fi ingropat cu mare cinste de episcopul locului.
Sinaxarul, aminteste despre cele doua femei ca si-au desavarsit viata dobandind si ele, de la Duhul Sfant, semnele sfinteniei. Prima, Zoe, s-a dus la manastire si traind acolo in curatie, s-a invrednicit de a face minuni. Cea de-a doua, Fotinia, a ramas pe acea stanca din mare, pana la sfarsitul vietii.
Troparul Sfantului Martinian
Vapaia ispitelor, prin curgerile lacrimilor o ai stins Fericite si valurile marii si pornirile fiarelor infranandu-le ai strigat: preaslavit esti Atotputernice, cel ce m-ai mantuit de foc si de vifor.
Tot in aceasta zi facem pomenirea:
- Sfintilor Apostoli Acvila si Priscila;
- Preacuviosului Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei;
- Cuviosului Simeon, ctitorul Manastirii Hilandar din Athos;
- Sfantului Serafim Sobolev.