Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar Creștin Ortodox 2016. Ele sunt româncele cărora trebuie să le spui astăzi ''La mulți ani''

Calendar Creștin Ortodox 2016. Ele sunt româncele cărora trebuie să le spui astăzi ''La mulți ani''

1 minut de citit Publicat la 09:18 31 Mai 2016 Modificat la 09:18 31 Mai 2016

Astăzi este sărbătoare, iar creștinii îi sărbătoresc pe 31 mai pe Sfântul Ermie, Sfânta Petronela și Sfântul Haralambie.

Sfântul mucenic Ermie (Herma), pomenit în calendarul creștin ortodox la 31 mai, era un soldat în armata romană, înaintat în vârstă, care a petrecut ani buni de viață ostășească în orașul Comani, Georgia.

În timpul împăratului Antonin cel Pios (138-161), pentru mărturisirea credinței a fost adus înaintea guvernatorului Sebastian. A fost supus la multe și grele chinuri pentru că nu a vrut să aducă jertfe zeilor.

A fost chemat și un vrăjitor care i-a pregătit otrăvuri puternice, Sfântul Ermie fiind obligat să le bea. Faptul că a rămas nevătămat după ce a băut otrăvurile l-a impresionat atât de tare pe acesta, încât s-a convertit la creștinism, mărturisindu-l pe Hristos Dumnezeu.

În urma acestui fapt, noului creștin și mucenic al lui Hristos, botezat în sângele său, i s-a tăiat capul, iar Sfântul Ermie, fiind și mai rău chinuit, s-a mutat către Domnul, după ce i s-a tăiat capul.

Se crede ca Sfanta Petronela a fost fiica Sfantului Petru. Pana in secolul al XVII-lea, a fost numita fiica lui spirituala. Potrivit unor legende din Manichaean, Sfantul Petru a vindecat-o de paralizie. In povestile consemnate in scrierile Sfantului Marcellus (si reluate in Legenda de Aur) se spune ca Sfantul Petru, gandind ca fiica sa este prea frumoasa (sau mandra de frumusetea ei), i-a cerut Domnului sa o loveasca cu febra, nevindecand-o pana cand ea nu a ajuns sa il iubeasca cu adevarat pe Dumnezeu.

Sfanta Petronela a refuzat cerea in casatorie a contelui Flaccus. Conform traditiei, ea a murit din cauze naturale, insa in alte legende se spune ca si-a dat viata pentru Dumnezeu, primind astfel cununa de mucenita.
Pe de alta parte, se banuieste ca Sfanta Petronela ar fi fost, de fapt, Aurelia Petronilla, o urmasa a lui Flavius, din familia Vespasian sau Domitian.

A fost, totodata, asociata cu Sfanta Domitilla, ce a fost exilata in secolul I la Pandateria, proprietatea ei de pe Via Ardentina devenind un cimitir de catacombe, in acest loc mortuar existand o inscriptie ce o descrie pe Petronela drept o mucenita. In secolul al VIII-lea, Papa Gregorie al III-lea a trimis moastele ei la bazilica Sfantului Petru, unde li s-au dedicat o capela. Capela ei a devenit cu timpul rezervata regilor Frantei.

Sfanta Petronela este patroana Delfinilor Frantei si a calatorilor pe munte, si este invocata impotriva febrei.

 

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole