Şeful de tren a încercat să-i calmeze pe cei doi tineri, dar a fost în zadar. Aşadar, omul a sunat la poliţie, iar în prima staţie cei trei tineri libieni au fost coborâţi din tren şi preluaţi de către poliţişti.
Din primele informaţii, se pare că ar fi vorba de trei libieni de 16 şi 17 ani. Cei trei au statut de azilanţi politici.
O pasageră din tren a depus o plângere după cele întâmplate în tren.
Călătorii unui tren care se îndrepta spre Timișoara, terorizați de trei libieni. Au încercat să fure de la pasageri