Economia circulară componentă de bază a unei dezvoltări durabile, este una dintre țintele marilor companii. Conceptul e simplu: se reduc la minimum deşeurile prin reutilizarea, repararea și reciclarea materialelor și produselor.
E modalitatea cea mai eficientă şi cu cel mai mare impact de a aborda pe de o parte protejarea mediului înconjurător, pe de altă parte schimbările climatice şi efectele acestora. Tranziția către o astfel de economie pentru ambalajele produselor este și una dintre prioritățile Sistemului Coca-Cola.
Mihaela Niță – Public Affairs Director, Coca-Cola România: ”Când vine vorba de ambalajele băuturilor noastre, noi ne ghidăm după strategia noastră globală,- O lume fără deșeuri.”
Iar ideea economiei circulare pentru ambalaje nu e doar una teoretică. Viziunea companiei presupune un angajament global de a colecta și recicla toate ambalajele puse pe piață, până în 2030.
Mihaela Niță – Public Affairs Director, Coca-Cola România: ”Ambalajele noastre nu trebuie să devină niciodată deşeuri, de aceea avem această abordare de refolosire şi transformare în ambalaje noi. Pentru a atinge cu adevărat această economie circulară este nevoie de colaborare.”
Obiectivele sunt îndrăznețe. Iar unul dintre mijloacele prin care ele pot fi atinse este sistemul de garanție returnare.
Alice Nichita - Corporate Affairs and Sustainability Director, Coca-Cola HBC România: ”Sistemul de garanție returnare în România este cel mai mare proiect de economie circulară implementat vreodată și pentru noi o inițiativă la care am lucrat de mai bine de 5 ani de zile”.
Sistemul de garanţie returnare, SGR, este cel care îi ajută pe producătorii de băuturi să se asigure că ambalajele pot fi colectate pentru a fi reciclate ulterior.
Alice Nichita - Corporate Affairs and Sustainability Director, Coca-Cola HBC România: ”Ne dorim să avem acces la materia primă reciclată de pe piața din România colectată prin sistemul de garanție-returnare.”
Ambalajele nu trebuie privite ca deșeuri care nu ne mai folosesc. Odată recuperate grație SGR, apoi reciclate, ele pot primi o nouă viață. De exemplu, la Ploiești, în fabrica producătorului de băuturi, o tehnologie unică în România permite companiei să producă intern rPET adică PET reciclat pentru ambalajele sale.
Alice Nichita - Corporate Affairs and Sustainability Director, Coca-Cola HBC România: ”Implementarea acestei linii de decontaminare fulgi pet în fabrica de bături de la Ploiești ne face un pionier.”
Prin inaugurarea liniei de decontaminare rPET compania a făcut încă un pas spre o economie circulară pentru ambalajele sale. Iar inițiativa i-a permis să facă tranziția întregului portofoliu de ambalaje PET la 100% PET reciclat la finalul anului 2023.
Mihaela Niță – Public Affairs Director, Coca-Cola România: ”Avem obiectivul de a reduce cât se poate de mult cantitatea de pet virgin prin folosirea r petului să putem folosi ambalajele vechi prin reciclare, dându-le o nouă viaţă.”
O parte din producția din cele 3 fabrici din România ajunge în alte 15 țări europene, iar contribuția către bugetul de stat a întregului lanț de valoare se ridică la aproape 230 de milioane de euro.
- Toate ambalajele PET puse pe piață din România de către Sistemul Coca-Cola sunt din 100% PET reciclat;
- Primul producător de băuturi din România care produce intern PET reciclat;
- Investiţiile pentru îmbunătățirea și extinderea capacității de producție se ridică la aproximativ 1 miliard de lei în ultimii 5 ani.