Antena 3 CNN Actualitate Locale Călare pe cal, prin ploaie, pe drumul european. Poliţia din Dolj îl caută pe bărbatul care a galopat printre maşini | VIDEO

Călare pe cal, prin ploaie, pe drumul european. Poliţia din Dolj îl caută pe bărbatul care a galopat printre maşini | VIDEO

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:40 18 Mar 2021 Modificat la 10:44 18 Mar 2021

Călare pe cal, lovind ritmic animalul pentru a susţine ritmul de fugă, bărbatul înainta prin ploaia torenţială, aparent fără să acorde importanţă maşinilor din trafic. 

Un şofer a filmat incidentul cu telefonul mobil iar imaginile s-au viralizat pe reţelele sociale.

În filmare se poate observa cum, în spatele călăreţului, înaintează o maşină cu semnalizarea pe avarie.

Nu este clar dacă între şofer şi călăreţ este vreo legătură însă banda 2 nu este aglomerată iar ansamblul cal - călăreţ poate fi depăşit, după cum a făcut şi şoferul din maşina căruia s-a realizat filmarea.

Legislaţia în vigoare interzice deplasarea călare pe pe drumurile naţionale şi europene.

Poliţiştii s-au autosesizat şi au început verificările iar în cazul în care va fi identificat, călăreţul din trafic riscă o amendă între 1.300 şi 2.900 de lei.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole