Antena 3 CNN Actualitate Câinii salvatori în caz de dezastre, demonstrație de Ziua Pompierilor la Râmnicu Vâlcea

Câinii salvatori în caz de dezastre, demonstrație de Ziua Pompierilor la Râmnicu Vâlcea

Magda Popescu
1 minut de citit Publicat la 16:00 14 Sep 2024 Modificat la 16:00 14 Sep 2024

De ziua lor, pompierii din Râmnicu Vâlcea au ieșit în stradă pentru o altfel de intervenție. Una demonstrativă în care au interacţionat cu publicul. Salvatorii le-au arătat oamenilor o parte din tehnica de care dispun, dar le-au făcut cunoștință și cu prietenii patrupezi care îi ajută la intervenţii.

Kaly este o căţeluşă în vârstă de cinci ani, care a participat la prima ei misiune internațională în Turcia şi, totodată, prima ei misiune în caz de cutremur. În țară are însă numeroase misiuni la activ. Iar pregatirea în acest sens a început-o de la doar câteva luni. 

„Se începe de pui, antrenamente specifice acelei vârste, apoi creștem dificultatea până ajungem la un rezultat pozitiv trecând din etapa în etapă. Și la 5 ani putem spune că încă îi antrenăm”, spune Mihai Negoiță- voluntar.

Dupa cutremurul din Turcia din februarie anul trecut, reprezentanții țării noastre au mers în ajutor și cu mai mulți câini utilitari.  

Salvatorii patrupezi de la Asociaţia Clubul Câinilor Utilitari din Bucureşti sunt implicati in numeroase misiuni.

„Am participat de a lungul timpului la multe misiuni de căutare și salvare inclusiv la misiuni de dispariții în România, in jurul Bucureștiului, pentru că noi suntem din București dar sper să ne mărim echipa și la nivel național”, spune Ana Maria Ciopată -instructor dresaj canin CSB.

Evenimentul a fost organizat de Asociatia Energia Inteligentă, fiind a 7-a ediție a Zilelor prevenirii dezastrelor care are ca scop educarea populației în ceea ce privește comportamentul în caz de incendii, cutremure și alte calamități. 

 

 

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole