Antena 3 CNN Actualitate Daună totală la calea ferată ce duce spre Litoral. Circulația trenurilor spre mare, grav afectată după ce un tren s-a descompus în mers

Daună totală la calea ferată ce duce spre Litoral. Circulația trenurilor spre mare, grav afectată după ce un tren s-a descompus în mers

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 17:26 20 Iul 2021 Modificat la 20:07 20 Iul 2021

Mecanicul de locomotivă nu a observat vagonul deraiat și a continuat circulația trenului pe o porțiune de cinci kilometri, distrugând astfel calea ferată pe toată această distanță, conform clubferoviar.ro.

Incidentul s-a produs marți dimineață, în jurul orei 3:00, când o piesă de la vagonul unui tren privat de marfă s-a desprins și a ajuns pe șine producând deraierea vagonului.

Angajații CFR spun că pe întreaga distanță pe care a circulat trenul de marfă, deraiat, căile ferate suferă o daună totală, iar circulația spre mare va fi grav afectată. Porțiunea deteriorată este între Stația Dorobanțu  și Stația Basarabi.

Trenul implicat aparține operatorului Express Forwarding. Din trenul 50830-1 a deraiat al șaptelea vagon, de la locomotivă, cu ambele boghiuri, iar trenul a plecat de la linia 7 stația Dorobanțu pe fir 1 în directia Basarabi.

Pe întreaga porțiune afectată circulația se va efectua pe un singur sens. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole