Antena 3 CNN Actualitate O grupare de români cumpăra şi ucidea ilegal cai, apoi vindea carnea în Italia

O grupare de români cumpăra şi ucidea ilegal cai, apoi vindea carnea în Italia

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 19:32 15 Mar 2023 Modificat la 19:32 15 Mar 2023

Poliţia Română, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi alte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov şi din alte judeţe au făcut 32 de percheziţii domiciliare, marți, în legătură cu acest caz. 

Faptele s-ar fi petrecut începând cu luna noiembrie a anului trecut și până în prezent, se arată într-un comunicat al poliției.

Perchezițiile au avut loc în județele Brașov, Sibiu, Covasna, Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ialomița și municipiul București, la sediul unor instituții, la sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale, respectiv la domiciliile unor funcționari publici, administratori de societăți comerciale și angajați ai acestora, unde existau informații că s-ar afla valori, obiecte, înscrisuri sau animale ce au legătură cu infracțiunile cercetate.

Citiţi şi: Un fost angajat a arătat ce se întâmplă cu adevărat într-un abator din Maramureş

"În mod uzual, una dintre persoanele bănuite, administrator al unei societăți comerciale, ar fi achiziționat cai de la diverse persoane, fără documentele legale și i-ar fi transportat, de asemenea, fără îndeplinirea condițiilor de legalitate, către un abator din județul Brașov, unde animalele erau ucise, fără drept.

Uciderea animalelor s-ar fi făcut prin participarea altor membri din familie, care ar fi falsificat pașapoartele, astfel încât să rezulte că ecvidele erau în proprietatea de drept a societății comerciale.

Întreaga acțiune de falsificare ar fi fost sprijinită de medicul veterinar, care ar fi inserat date nereale, în așa fel încât toată documentația să aibă formă aparentă de legalitate a provenienței și transportului cailor, ca la final, animalele aduse să fie ucise cu nerespectarea obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare", se arată într-un comunicat al poliției.

Produsele din carne, rezultate ca urmare a uciderii cailor, ar fi avut destinația Italia, la solicitarea și coordonarea unei alte persoane bănuite, cetățean italian, unde beneficiarii finali erau cetățeni ai acestui stat.

În urma activităților procedurale desfășurate, au fost ridicate mai multe înscrisuri, sisteme informatice, sume însemnate de bani, precum și produse alcoolice accizabile, aceste probe urmând a fi administrate pe parcursul urmăririi penale, în vederea stabilirii întregii stări de fapt.

Totodată, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere pentru persoanele bănuite, în timp ce alte persoane au fost citate pentru audieri. 

Cercetările sunt în curs de desfășurare.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole