Antena 3 CNN Actualitate Locale Un cadru medical a fost agresat de un pacient care a vrut să se arunce pe geam, la Spitalul Judeţean Focşani

Un cadru medical a fost agresat de un pacient care a vrut să se arunce pe geam, la Spitalul Judeţean Focşani

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:18 10 Iun 2022 Modificat la 20:18 10 Iun 2022

Bărbatul a fost imobilizat de către cadrele medicale, cu sprijinul a doi poliţişti aflaţi în apropierea secţiei, după ce ar fi devenit agresiv.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 18.30, pacientul a început să fie agitat după care s-a ridicat din patul său şi a mers în alt salon cu intenţia de a sări pe fereastra încăperii situată la etajul 1.

În continuare, una dintre asistente, cu sprijinul mai multor cadre medicale, au reuşit să împiedice bărbatul să se arunce în gol.

Cadrul medical ar fi suferit zgârieturi la nivelul feţei şi gâtului, provocate de către pacient, care s-ar fi manifestat agresiv faţă de cei care au intervenit.

Poliţiştii din Vrancea au demarat o anchetă în urma plângerii formulate de un cadru medical care a reclamat că a fost agresat de un pacient în cadrul spitalului în care lucrează.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole