Antena 3 CNN Actualitate Cadrele medicale intră astăzi în grevă japoneză

Cadrele medicale intră astăzi în grevă japoneză

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 17:00 07 Oct 2020 Modificat la 17:00 07 Oct 2020

Cu banderole albe pe braţ, medicii din 400 de unităţi sanitare din ţară au declanşat o grevă japoneză în cea mai mare criză care a lovit sistemul de sănătate.

Cadrele medicale protestează faţă de măsurile pe care le-au luat guvernanţii, de-a lungul pandemiei.

Multe dintre ele, oricum lacunare, nici măcar n-au fost respectate, spune liderul federaţiei SANITAS.

''Astăzi, Balşul, Colentina, sau Victor Babeş şi în secţiile unde se lucrează non-stop de şase luni şi colegii sunt extenuaţi şi terminaţi mai ales fizic şi psihic, să vezi că primeşti un spor de 10, maximum 25% şi dacă se poate într-o perioadă cei de la ATI sa le ia bani din sporurile lor. Sumele de bani nu le-am cerut noi. Au fost acordate, stimulentul de risc, ştim de 30% care trebuia sa se dea. Nu mai vorbim de asistenta sociala. Nu le-au primit nici astazi, iar daca au primit, au fost sume derizorii. Adică aţi lucrat 12 ore, primeşti 12 lei, 7 lei, 9 lei'', spune Leonard Bărăscu, lider SANITAS.

Şi medicii din Suceava şi Târgu Mureş s-au solidarizat şi au intrat în grevă.

Angajaţii din sistemul sanitar susţin că, după lungi aşteptări şi amânări, se vor întâlni cu premierul Ludovic Orban, însă abia săptămâna viitoare.

Proteste mai sunt anunţate în faţa Ministerelor Sănătăţii, Muncii şi de Finanţe.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole