Moș Crăciun se poate aproviziona anul acesta și de la magazinele ANAF cu bunuri confiscate. Aici găsește haine, accesorii sau decorațiuni. Nu sunt branduri cunoscute sau produse contrafăcute, pentru că acestea de obicei sunt ori distruse, ori donate. Însă, în special în perioada Crăciunului se găsesc acolo diverse cadouri la prețuri mult mai mici față de alte magazine.
Unul dintre cele opt magazine ANAF, cu bunuri confiscate, se află la parterul unui bloc din Sectorul 4 al Capitalei. Este forfotă continuă în cele câteva ore în care este deschis.
În magazinele ANAF nu se găsesc produse de lux sau contrafăcute
Cumpărătorii se bucură că pot achiziţiona diverse produse cu doar câţiva lei.
Cei care intră aici nu pleacă cu mâna goală şi sunt atraşi în special de preţuri - o rochie costă 80 de lei, o bluză 20 de lei, iar încălţămintea 30 de lei.
Produsele contrafăcute sunt distruse sau donate. ANAF mai are magazine cu bunuri confiscate în Galaţi, Târgovişte, Gorj, Timiş, Oradea, Sibiu şi Braşov.