Antena 3 CNN Actualitate Locale Cadavrul unei adolescente, descoperit pe un câmp din Iaşi. Copila a fost ucisă de prietenul ei

Cadavrul unei adolescente, descoperit pe un câmp din Iaşi. Copila a fost ucisă de prietenul ei

1 minut de citit Publicat la 12:14 21 Iul 2018 Modificat la 12:14 21 Iul 2018

Update: Potrivit anchetatorilor, cel care a sunat la 112 a fost chiar prietenul tinerei, în vârstă de 20 de ani, care a spus că a găsit-o pe fată pe un câmp situat la trei kilometri de localitatea Hălăuceşti şi că aceasta avea urme de lovituri în zona capului.

News.ro informează că tânărul a fost audiat de către procurori pe tot parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, iar după ce a negat că el ar fi autorul crimei, şi-a recunoscut în cele în urmă fapta.

Sâmbătă dimineaţă, el a fost reţinut, apoi a fost dus la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii crimei. În funcţie de rezultatul expertizei psihiatrice, anchetatorii vor decide dacă vor solicita judecătorilor emiterea mandatului de arestare pe numele tânărului.

Știrea inițială

Cadavrul unei adolescente de 16 ani a fost descoperit, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, pe camp, la aproximativ trei kilometri de localitatea ieşeană Hălăuceşti. Poliţiştii au deschis o anchetă, existând indicii că moartea fetei a fost una violentă.

"S-a primit o solicitare de pe un câmp din Hălăuceşti-Mirceşti, referitor la o adolescentă care ar fi fost agresată. Aceasta a decedat pe câmpul respectiv. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi echipaje de Poliţie", a declarat, sâmbătă dimineaţă, prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi.

Cadavrul tinerei, Carmen T., în vârstă de 16 ani, a fost preluat şi transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iaşi, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Sursă: Mediafax
Etichete: Iași crima
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole