Trupul fetei a fost găsit într-o casă în construcție.
"La data de 10 octombrie, în jurul orei 9:17, polițiștii din cadrul Poliției Tismana au fost sesizați de către un bărbat din orașul Tismana, cu privire la faptul în incinta unei case aflate în construcție, a găsit o tânără spânzurată", arată IPJ Gorj.
"La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana, în vederea efectuării de cercetări, stabilind că se confirmă cele sesizate. A fost solicitat un echipaj medical, care a efectuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, a fost constatat decesul fetei", a adăugat IPJ Gorj.
Fată de 16 ani, găsită spânzurată la Tismana
Fata s-ar fi supărat din cauza unor certuri cu iubitul ei, potrivit Gazeta de Sud.
Pe corpul său nu au fost găsite urme vizibile de violență. Trupul adolescentei va fi analizat de medicii legiști pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.