Antena 3 CNN Actualitate Locale Cadavrul unui copil dispărut în ianuarie a fost descoperit în apropierea unei păduri din Arad

Cadavrul unui copil dispărut în ianuarie a fost descoperit în apropierea unei păduri din Arad

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:30 03 Apr 2021 Modificat la 15:36 03 Apr 2021

Descoperirea a fost făcută de un cioban care a sunat imediat la 112. Potrivit anchetatorilor de acolo, cadavrul este în stare de descompunere, însă pare a fi al unui băiețel de 7-8 ani. Avea îmbrăcăminte și încălțămintea pe care se pare că Sebastian Corbei le purta în momentul dispariției.

Este foarte important de menționat că acest băiețel a dispărut în luna ianuarie, vreme de trei luni procurorii nu au deschis un dosar penal, s-a mers pe os singură variantă, cea a rătăcirii.

S-au efectuat căutări impresionante la fața locului: jandarmi, pompieri, polițiști, elicopterul MAI. L-au căutat pe copil din casă în casă.

Copilul a fost căutat vreme de o lună, iar autoritățile au mers doar pe varianta rătăcirii, în timp ce mama a susținut tot timpul că există posibilitatea ca cineva să îi fi făcut ceva, pentru că la data dispariției copilul a plecat la muncă la un cioban din apropierea localității, iar cineva i-ar fi spus că băiețelul s-a certat cu un angajat al ciobanului și că acesta îl alerga pe câmp și îl amenința.

"Istoria acestui caz este una foarte lungă, căutările au fost extrem de extinse. Distanța la care a fost găsit copilașul este destul de mare, într-un stufăriș, la aproximativ 10 – 12 kilometri de domiciliu.

Particularitatea stufărișelor de la fața locului este că sunt extrem de dense, iar temperaturile din acea perioadă au variat între îngheț și dezgheț, motiv pentru care câinii de urmă puteau să nu găsească cadavrul, chiar dacă ar fi trecut pentru el, căci mirosul s-ar fi schimbat.

Astăzi, colegii de la 112 au primit un apel de la un bărbat care a sesizat că pe un câmp, între localitățile Mișca și Vânători este un cadavru uman de mici dimensiuni.

La fața locului sunt colegii de la Serviciul de Investigații Criminale, împreună cu procurorul criminalist. Pentru a analiza probele care sunt acolo, respectiv îmbrăcămintea și orice alte urme care ar face posibile o aproximare a celor întâmplate. Apoi cadavrul va fi ridicat și efectuată autopsia", a explicat Claudia Iuga, purtător de cuvânt IPJ Arad.

Etichete: copil disparut
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole